Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă, miercuri, că 18.994.290 de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral la data de 30 septembrie, fiind cu 19.774 mai mulţi faţă de luna trecută, când figurau 18.974.516 alegători români.
Potrivit unui comunicat transmis de AEP, diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral şi a importului de date de la Direcţia Generală de Paşapoarte (DGP).
În luna septembrie, la nivelul primăriilor au fost radiate din Registrul electoral 18.993 de persoane, ca urmare a decesului, precum şi 164 de persoane cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau care au fost puşi sub interdicţie.
Totodată, 78 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 20.644, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor (DGEP), mai precizează AEP.
Conform datelor importate de la Direcţia Generală de Paşapoarte, 18.209 alegători noi au intrat în evidenţe.
AEP menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.010.782 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 983.508 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.