Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, în sprijinul populației afectate de cutremurul din Turcia

Date:

Două aeronave de transport de tip C-130 Hercules și C-27J Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, execută luni, 6 februarie, o misiune de transport al materialelor și echipei de salvare RO-USAR, formată din personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, care va interveni de urgență în sprijinul populației afectate de cutremurul produs în această dimineață în Turcia.

Aeronavele militare vor decola din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni luni, 6 februarie, în jurul orei 14.00, cu destinaţia Adana (Turcia), informează Biroul de Presă al MApN.

Sprijinul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

 

XXX

Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Turcia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută pe teritoriul acestora.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României, care a convocat în această dimineață Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a decis trimiterea în Turcia a unei echipe RO-USAR.

Forțele Aeriene Române au mai executat astfel de misiuni umanitare și în anul 2011, când un alt cutremur major s-a produs în Turcia, precum și în anul 2019, în Albania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...