Alina Gorghiu: Guvernul depune în Senat amendamentele la legea pensiilor de serviciu

Date:

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că amendamentele la legea pensiilor de serviciu vor fi depuse luni după-amiază de Guvern la comisiile senatoriale de specialitate, urmând ca marţi să fie discutate, iar apoi Senatul şi Camera Deputaţilor să dea un vot în procedură accelerată.

„Vom avea, din perspectiva Parlamentului, un subiect important de discutat în zilele care urmează, pentru că, la nivelul coaliţiei, la nivelul celor doi lideri de partide politice, premierul Ciolacu şi preşedintele Nicolae Ciucă, s-a decis să intrăm cu amendamentele privitoare la pensiile de serviciu în procedură parlamentară, după decizia Curţii Constituţionale, aşa cum ştiţi, motiv pentru care, astăzi, cel mai probabil în cursul acestei după-amiezi, vor ajunge amendamentele formulate de Guvern, prin Ministerul Muncii, desigur, cu toată expertiza pe care noi, ca Minister al Justiţiei, am pus-o la dispoziţie pentru a fi îndeplinite rigorile din motivarea Curţii Constituţională, vor fi aceste amendamente prezentate celor două comisii care sunt raportoare din Senatul României”, a precizat Gorghiu.

Ea a menţionat că aceste comisii au programată marţi, la ora 10,00, o şedinţă comună.

„Sperăm ca, după dezbaterile care vor avea loc, care, desigur, ştiţi că sunt limitate la observaţiile pe care Curtea le-a făcut, vom avea cât de curând în procedură accelerată şi un vot în plenul Senatului”, a completat ministrul.

Potrivit Alinei Gorghiu, aspectele care au rămas în discuţie ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale au fost rezolvate în amendamente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...