Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat că Polonia este gata să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său, dacă NATO, din care Polonia face parte, decide să îşi întărească flancul estic, în faţa desfăşurării de către Rusia de noi arme în exclava sa Kaliningrad şi în Republica Belarus vecină, informează agenţia AFP.
„Dacă aliaţii noştri decid să desfăşoare arme nucleare în cadrul partajării nucleare pe teritoriul nostru, pentru a întări securitatea flancului estic al NATO, noi suntem gata să o facem”, a precizat Andrzej Duda.
Şeful statului polonez, care se află în prezent în Canada după o vizită în SUA unde a avut o întrevedere inclusiv cu fostul preşedinte polonez Donald Trump şi s-a deplasat la sediul ONU, a adăugat că problema unei potenţiale desfăşurări de arme nucleare în Polonia face deja „de o perioadă de timp” obiectul unor discuţii între Polonia şi SUA. „Am abordat deja acest subiect de mai multe ori”, a declarat Duda.