Acest an agricol ar putea fi unul dintre cei mai secetoşi din istorie, în special pentru culturile prăşitoare, în prezent înregistrându-se secetă pedologică extremă în bună parte din ţară, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.
„Avem secetă pedologică extremă în bună parte din ţară, dar cele mai afectate zone în care deficitul de apă este unul extrem sunt Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi estul Moldovei, vestul Banatului şi al Crişanei. Culturile cele mai afectate sunt porumbul şi floarea soarelui. Putem spune că din cele aproape 11 luni, de la 1 septembrie 2023, când a început anul agricol curent şi până când se termină la 31 august 2024, şapte luni cantităţile de precipitaţii au fost deficitare şi trei luni la rând, din mai, iunie şi iulie, vorbim în medie de cantităţi sub normele lunare. Deci, va fi unul dintre cei mai secetoşi ani agricoli, în special pentru culturile prăşitoare”, a precizat Elena Mateescu.
Ea a menţionat că specialiştii ANM publică frecvent prognoze agrometeorologice, dar analizează şi intensitatea stresului termic caracterizat pentru agricultură, iar pragul de arşită este de 32 de grade Celsius. „În condiţiile în care am valori peste acest prag, atunci plantele sunt afectate de stresul termic”, a adăugat şefa ANM.
Potrivit prognozei agrometeorologice emise de ANM pentru perioada 27 iulie – 2 august, conţinutul de umiditate din sol, în cultura de porumb neirigat, pe adâncimea 0-100 cm se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) în Maramureş, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, a Crişanei şi a Banatului, izolat centrul şi sudul Transilvaniei. Pe suprafeţe agricole extinse din Transilvania, local vestul, nordul, nord-vestul şi centrul Moldovei, sudul Crişanei, izolat nord-estul Banatului, rezerva de apă din sol va prezenta valori satisfăcătoare.
În aceste condiţii, procesele de creştere, coacere şi maturare, atât la culturile prăşitoare, cât şi la speciile pomi-viticole se vor desfăşura în continuare cu dificultate, îndeosebi în sudul, sud estul şi estul ţării.