Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut, miercuri, proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, cinci dintre aceştia fiind eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.
Potrivit Ministerului Educaţiei, dintre cei 8.534 de candidaţi cu drept de participare, au fost prezenţi 7.844 de candidaţi. 690 de candidaţi fie nu s-au prezentat, fie au decis să se retragă din motive personale, în condiţiile prevăzute de metodologie de concurs.
În total, au fost transmise spre centrele de evaluare 7.839 de lucrări, precizează sursa citată.
Primele rezultate vor fi afişate pe 30 iulie, în centrele de examen şi pe pagina dedicată examenului.
Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) şi 31 iulie (până la ora 12:00).
Rezultatele finale vor fi afişate la centrele de examen şi pe internet în data de 6 august.
Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie la ora 15,00. Acestea au fost disponibile şi la avizierele centrelor de examen.
Media minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional, transmite Ministerul Educaţiei.