China va dubla mărimea staţiei sale spaţiale, considerată o alternativă la ISS

Date:

China intenţionează să îşi extindă staţia spaţială de la trei module la şase module în anii următori, oferind astronauţilor din alte ţări o platformă alternativă pentru misiunile de pe orbita joasă a Pământului, în condiţiile în care Staţia Spaţială Internaţională (ISS), un proiect coordonat de NASA, se apropie de sfârşitul perioadei sale de funcţionare, informează Reuters.

Durata de funcţionare operaţională a staţiei chineze va fi de peste 15 ani, a anunţat miercuri Academia Chineză de Tehnologie Spaţială (CAST), o unitate a principalului contractor spaţial al Chinei, la cea de-a 74-a ediţie a Congresului Internaţional de Astronautică, organizată la Baku, în Azerbaidjan.

Iniţial, durata sa prevăzută de funcţionare era de doar 10 ani.

Staţia spaţială chineză, cunoscută sub numele de Tiangong (Palatul Celest), a devenit pe deplin operaţională la sfârşitul anului 2022 şi poate găzdui cel mult trei astronauţi pe orbita Terrei la o altitudine de până la 450 de kilometri.

Cu o greutate de 180 de tone după extinderea sa la şase module, Tiangong va avea totuşi doar 40% din greutatea ISS, care poate găzdui un echipaj compus din cel mult şapte astronauţi. Dar ISS, aflată pe orbită de peste două decenii, urmează să fie dezafectată după 2030, cam în aceeaşi perioadă în care China se aşteaptă să devină „o putere spaţială majoră”.

Presa de stat chineză a afirmat anul trecut, când Tiangong a devenit pe deplin operaţională, că China „nu va pierde vremea” în timp ce ISS se îndreaptă spre momentul dezafectării sale, adăugând că „mai multe ţări” i-au cerut permisiunea pentru a-şi trimite astronauţi pe staţia chineză.

Dar, într-o lovitură dată aspiraţiilor Chinei din domeniul diplomaţiei spaţiale, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat în acest an că nu are undă verde bugetară sau „politică” pentru a participa la proiectul Tiangong, amânând astfel un plan care exista de mai mulţi ani şi care prevedea o vizită a astronauţilor europeni la bordul staţiei chineze.

„Renunţarea la cooperarea cu China în domeniul misiunilor spaţiale cu echipaj uman reprezintă în mod clar o atitudine obtuză, care dezvăluie că o confruntare cu tabăra condusă de Statele Unite a dus la o nouă cursă spaţială”, a titrat la acea vreme Global Times, un tabloid naţionalist chinez.

Tiangong a devenit o emblemă a influenţei şi a încrederii tot mai mari pe care China o are în eforturile sale spaţiale, precum şi o provocare pentru Statele Unite în acest domeniu după ce China a fost izolată de proiectul ISS. Legea americană interzice orice colaborare a Chinei, directă sau indirectă, cu NASA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...