CNAIR: Deţinătorii de vehicule istorice vor plăti tarif de utilizare şi trecere pe reţeaua rutieră naţională

Date:

Utilizatorii vehiculelor istorice vor avea obligaţia ca, începând din data de 16 octombrie, să achite tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă.

„Începând cu data de 16.10.2023, zi până la care CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminării din aceasta, utilizatorii vehiculelor istorice au obligaţia de a achita tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România”, precizează sursa citată.

Reprezentanţii CNAIR subliniază că decizia este în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Astfel, de la data intrării în vigoare a acesteia, exceptarea vehiculelor istorice de la obligaţia de plată a rovinietei şi a tarifului de trecere, stabilită în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încetează.

Potrivit unei ordonanţe din anul 2011, vehiculele istorice sunt cele pentru care perioada trecută de la încetarea fabricaţiei tipului respectiv de vehicul (care a utilizat acelaşi tip de caroserie şi acelaşi tip de motor) este de cel puţin 30 de ani, acestea fiind originale, restaurate sau reconstruite, pentru care deţinătorii au obţinut un atestat de vehicul istoric emis de organisme agreate conform reglementărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...