spot_imgspot_img

Compania „Dan Air” a inaugurat baza operaţională de la Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău

spot_img

Compania ”Dan Air” a inaugurat, luni, 20 noiembrie, baza operaţională de la Aeroportul Internaţional ”George Enescu”, urmând ca din data de 12 decembrie să opereze curse către opt rute.

„Cred că acest început de colaborare să fie pentru lung timp. Ceea ce noi am propus şi ceea ce avem ca şi strategie de conectare cu Europa sper să fie într-un parteneriat win-win cu Dan Air”, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea.

Prezent la conferinţa de presă, fondatorul companiei aeriene, Dan Iuhas, a declarat că parteneriatul cu Aeroportul Internaţional „George Enescu” este pe termen lung.

„Vă asigur că suntem aici pe termen lung, am venit cu această viziune”, a precizat Dan Iuhas.

Directorul general al companiei, Matt Ian David, a subliniat că rutele pe care va opera „Dan Air” dinspre Bacău sunt către Italia, Spania şi Marea Britanie.

„Vom relua unele dintre cursele cele mai dorite către Italia, Spania, Marea Britanie şi vizăm extinderea către alte ţări, din vara viitoare”, a precizat Matt Ian David.

„Dan Air” şi-a închis recent baza operaţională de la Braşov, ultima cursă operată de aici fiind pe 12 noiembrie, informează Agerpres.

Decizia companiei de a renunţa la operaţiunile de pe Aeroportul din Braşov vine în contextul în care, pe data de 30 octombrie 2023, reprezentanţii aeroportului din Braşov au comunicat că extinderea programului de funcţionare de la 12 ore, la 16 ore, se va face abia din data de 15 ianuarie 2024.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut proba scrisă a examenului de definitivat

Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut, miercuri, proba scrisă...

Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până vineri dimineaţa

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)...

JO de la Paris 2024: Leontin Iliuță Nuțescu, de la CSM Constanța, vâslește pentru o medalie olimpică

Tânărul canotor Leontin Iliuță Nuțescu, de la CSM Constanța,...
spot_img

Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut proba scrisă a examenului de definitivat

Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut, miercuri, proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, cinci dintre aceştia fiind eliminaţi din cauza...

Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până vineri dimineaţa

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri dimineaţa în nouă...

JO de la Paris 2024: Leontin Iliuță Nuțescu, de la CSM Constanța, vâslește pentru o medalie olimpică

Tânărul canotor Leontin Iliuță Nuțescu, de la CSM Constanța, face parte din Team Romania, fiind printre cei 45 de componenți ai lotului de canotaj,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.