După 65 de ani de la descoperire și la 50 de ani după ultima încercare de punere în valoare a sa, Complexul rupestru de la Murfatlar are posibilitatea să intre, în sfârșit, într-un amplu proces de refacere și consolidare, la finalul căruia să poată fi pus în valoare, așa precum o merită.
Aflat în ultimele decenii într-o continuă stare de degradare, Complexul rupestru cu o vechime de peste un mileniu va putea fi acum salvat, urmând ca el să devină, în viitorul apropiat, un obiectiv turistic vizitabil și un sit arheologic care să demonstreze, o dată în plus, bogăția patrimonială a ținutului dintre Dunăre și Mare, au transmis reprezentanţii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Astfel, în 2022 s-a lucrat efectiv pentru stoparea și evitarea degradării accelerate, pentru ca acest fragil complex să fie cât mai bine ferit de eroziuni și de intemperii, dar a fost și finalizat proiectul tehnic pentru Conservarea, protejarea și punerea în valoare a acestui obiectiv, care prevede conservarea și restaurarea monumentului compus din faleza de cretă și bisericuțe, chilii, încăperi săpate, suprafețe murale incizate sau sculptate, stabilizarea versantului de calcar, captarea și dirijarea apelor de infiltrare freatică și acoperiri de protecție. Nu în ultimul rând, vor fi făcute circuite de vizitare și vor fi efectuate amenajări peisagistice, dar va fi construit și un muzeu de sit și un centru de primire a vizitatorilor.
Complexul rupestru de la Murfatlar-Basarabi a fost descoperit în iunie 1957, în urma unor lucrări de extindere prin împuşcare a zonelor de exploatare a cretei în cariera modernă, lucrări care au dezvăluit intrarea într-o bisericuţă ce va fi numită ulterior B1.
Curând după descoperire, Institutul de Arheologie din Bucureşti şi Muzeul Regional Constanţa au demarat săpături arheologice pentru degajarea complexului arheologic. Colectivul inițial de cercetare a fost alcătuit din arheologii Ion Barnea, Petre Diaconu, Adrian Rădulescu şi Radu Florescu, cărora li s-a adăugat arhitectul Virgil Bilciurescu, de la Direcţia Monumentelor Istorice, iar cercetările arheologice au continuat și în 1958 și 1960-1962.
Cercetările au dus la identificarea unui ansamblu de monumente, conţinând exploatări de carieră, bisericuţe şi chilii, locuinţe şi morminte, toate săpate în roca moale, cu pereţii acoperiţi de o multitudine de semne incizate. Prin caracteristicile arhitectonice, prin varietatea decoraţiei incizate, extrem de abundente din cauza naturii rocii în care au fost cioplite monumentele, prin prezenţa a numeroase inscripţii, ale căror conţinut şi interpretare continuă să suscite controverse, monumentul s-a constituit într-un exemplu aparte de descoperire, cu probleme particulare de investigare, înregistrare, interpretare, conservare şi punere în valoare.
În privinţa datării complexului rupestru, s-au emis mai multe ipoteze ce au acoperit intervalul secolelor IX-XI. Acestea au fost elaborate pe baza ceramicii descoperite, a semnelor incizate pe pereţii monumentului, a unor inscripţii, respectiv inscripţia în limba slavă din dreapta intrării în bisericuța B1 – leat 6500 (= anul 992), şi grafitul în limba greacă „Luna martie, indictionul 10, anul 6490” (= 982), incizat pe mijlocul peretelui de vest al bisericuței B4, precum şi a relaţiei dintre monument şi limita cronologică a zidirii valului de piatră – anul 943, înscris pe un bloc din temelia sa, socotit un terminus post quem pentru datarea acestuia. Propunerile pentru datarea complexului sunt următoarele: Ion Barnea şi Virgil Bilciurescu îl datează spre ultima treime a secolului al IX-lea şi până la sfârşitul anului 1000, dar I. Barnea mai propune şi o altă datare, anume sfârşitul secolului al X-lea – începutul secolului al XI-lea, în vreme ce Petre Diaconu propune o datare în a doua jumătate a secolului al X-lea, istoriografia bulgară îl încadrează în secolele IX-X, iar recent, cercetătoarea Oana Damian opinează, în principal pe baza asocierii categoriilor ceramice descoperite, pentru a doua jumătate a secolului al X-lea.
Complexul monastic de la Murfatlar-Basarabi se încadrează în „orizontul aşezămintelor monahale rupestre”, definit printr-o suită de complexe săpate în stâncă (ori în cretă), situate toate în sudul Dobrogei istorice. Refugiile monahale – peşterile de la Casian, Cheia – „la Izvor”, Limanu, cariera de la Aliman şi eventual, cea de la Cernavodă, ansamblurile de la: Dumbrăveni, Kanaghiol – Silistra, Suha-Reka, din zona Caliacrei şi a Varnei au fost folosite în aceeaşi perioadă cu aşezământul de la Murfatlar-Basarabi.
