spot_imgspot_img

Constanţa: Ediţia de anul viitor a festivalului Neversea va avea loc în perioada 4 – 7 iulie

spot_img

Ediţia din anul 2024 a festivalului Neversea va avea loc în perioada 4 – 7 iulie, la Constanţa, au anunţat, joi, organizatorii evenimentului.

Potrivit unui comunicat de presă, porţile festivalului Neversea se vor redeschide pentru cea de a şasea ediţie, una plină de energie, culoare şi cele mai emoţionante răsărituri de pe o plajă din Europa. Ediţia din 2024 va avea loc în perioada 4 – 7 iulie, pe plaja Neversea, din Constanţa.

La ediţia din acest an, peste 270.000 de fani s-au bucurat de muzică, de mare, dar şi de experienţe memorabile.

„Cu dorul de vară la purtător, organizatorii festivalului Neversea sunt deja în pregătiri. Ediţia 2023 a festivalul Neversea a oferit un mix perfect de genuri muzicale, iar în cele 4 zile de festival, 277.000 de fani s-au bucurat de muzică, de mare, de răsărit si de experienţe memorabile, alături de prieteni şi de cei peste 150 de artişti din lineup.

Neversea 2023 a fost locul în care, împreună, am construit noi amintiri. Neversea a fost o experienţă de neuitat nu doar pentru fanii festivalului, dar si pentru artisti.”, se arată în comunicat.

Referitor la Neversea 2024, fanii se pot aştepta la o nouă ediţie plină de personaje colorate, de animatori, dansatori, decoruri fantastice şi de scenele festivalului care asigură diversitatea muzicală, totul alături de adevăraţii headlineri – plaja şi marea.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni

Președintele AUR, George Simion, a fost ales, marți, la...

Primăria Constanţa: Puncte de colectare a brazilor naturali utilizaţi în timpul sărbătorilor de iarnă

Primăria Municipiului Constanța a amenajat puncte speciale de colectare...

Rafila, despre virusul HMPV: „Nu este nicio noutate, a fost identificat prima dată în 2001”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că virusul metapneumovirus...
spot_img

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni

Președintele AUR, George Simion, a fost ales, marți, la Bruxelles, cu unanimitate de voturi, vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR Party), în...

Primăria Constanţa: Puncte de colectare a brazilor naturali utilizaţi în timpul sărbătorilor de iarnă

Primăria Municipiului Constanța a amenajat puncte speciale de colectare a brazilor naturali utilizați în timpul sărbătorilor de iarnă. În perioada 10-18 ianuarie 2025, constănțenii pot...

Rafila, despre virusul HMPV: „Nu este nicio noutate, a fost identificat prima dată în 2001”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.