Curtea Bisericii Negre din Braşov, reabilitată cu fonduri europene

Date:

Curtea Bisericii Negre va fi restaurată cu fonduri europene, municipalitatea brașoveană și reprezentanții lăcașului de cult urmând să încheie un parteneriat în vederea accesării banilor necesari.

Conform unui anunț făcut, marți, de Primăria Brașov, lucrarea, în valoare de 24 de milioane de lei, va fi realizată cu sprijinul unei finanțări europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru – succesor al Programului Operațional Regional, din sumele alocate pentru proiectele Primăriei municipiului Brașov, Biserica Neagră asigurând cofinanțarea pentru implementarea proiectului.

Potrivit primarului Brașovului, George Scripcaru, ideea acestui proiect a fost discutată pentru prima dată în 2010.

‘Astăzi (marți-n.r.) am discutat cu reprezentanții Bisericii Negre despre implementarea proiectului din curtea acestei, un proiect pe care l-am pornit în 2010 și acum am identificat o soluție de finanțare din plafonul pe care municipiul Brașov poate să-l acceseze pe asemenea proiecte pe Programul Regiunea Centru. Acest proiect a făcut parte din pachetul pe care l-am discutat când am fost la Alba Iulia, în discuțiile cu board-ul de la ADR Centru, n.n., pachet ce include și reabilitarea celor două paraclise de la Biserica Sfântul Nicolae. Vorbim de două proiecte foarte importante pentru România, nu numai pentru Brașov.

Sper ca în toamna aceasta să avem șantier în curtea Bisericii Negre’, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Conform reprezentanților Bisericii Negre, proiectul ‘nu este unul religios’ și este benefic întregii comunități brașovene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Vremea se schimbă radical! În ce regiuni din România urcă temperaturile la 15 grade

Codul de viscol aflat în vigoare pentru București și...

Sabrina Voinea, operată de urgență la București. Anunțul făcut de mama gimnastei

Gimnasta Sabrina Voinea a fost supusă unei intervenții chirurgicale...

Navă sub pavilion românesc, scufundată pe Canalul Sulina

O navă care făcea parte dintr-un convoi s-a scufundat...

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...