Pentru al treilea an consecutiv, componenții școlii de dans Challenge Arts din București au ales Hotelul Laguna din Mangalia drept cartier general pentru stagiul de pregatire de pe litoral. O alegere foarte buna, avand in vedere programul complex pe care dansatorii l-au avut de parcurs.
„Suntem pentru a treia oara consecutiv la Mangalia, ne-am cazat la Hotelul Laguna, unde am beneficiat de toate conditiile si multumim si pe aceasta cale gazdelor noastre. Ne-am simtit foarte bine in cele sapte zile petrecute la malul marii, suntem incantati si vom reveni la anul in numar si mai mare.
La cantonament, au participat 38 de dansatori, de la copii cu varste de 10 ani, pana la adulti, 26 de ani. Programul a fost unul variat, incluzand pregatire fizica, exercitii la plaja, jocuri in apa, iar seara, cursuri de dans”, a declarat, pentru Tomis Nord, Matei Mateaș, coregraf-antrenor in cadrul școlii de dans Challenge Arts din București.
Alaturi de acesta, s-au mai aflat preparatorul fizic/coregraf Florin Lixandru si coregrafii Andreea Mihaesi si Mihai Pirvulet.
Sambata, 20 iulie, dansatorii bucuresteni au fost protagonistii unui spectacol desfasurat in zona pontonului, la amfiteatru, ce a inclus momente de dans, trei scenete de teatru, iar trupa mare Challenge Family a incantat numeroasa asistenta cu un show reprezentativ de 10 minute.
Pentru dansatorii de la Challege Arts, urmeaza marea provocare a verii – participarea la Campionatul Mondial de la Los Angeles (SUA), programat in perioada 26 iulie – 1 august, unde vor evolua in cadrul sectiunii Team Division.