Directori de companii ce dezvoltă AI atrag atenţia asupra riscului de dispariţie a omenirii

Date:

Mai mulţi directori ai unor companii care dezvoltă inteligenţă artificială (AI), printre care şi Sam Altman, CEO al OpenAI, s-au alăturat unor experţi şi profesori din domeniu pentru a-şi exprima îngrijorarea cu privire la creşterea riscului de dispariţie a omenirii din cauza AI, solicitându-le factorilor de decizie politică să ia în serios această ameninţare şi să o considere la fel de gravă cum este ameninţarea unui război nuclear sau a unei pandemii, transmite agenţia Reuters.

„Diminuarea riscului de dispariţie din cauza AI trebuie să reprezinte o prioritate globală, la fel ca alte riscuri grave pentru întreaga societate umană, aşa cum sunt pandemiile sau războiul nuclear”, conform celor 350 de semnatari ai unei scrisori deschise publicate de organizaţia nonprofit Center for AI Safety (CAIS).

Alături de Altman, această scrisoare a fost semnată şi de directorii companiilor AI DeepMind şi Anthropic, precum şi de directori din cadrul Microsoft şi Google. De asemenea, pe lista de semnături se află şi Geoffrey Hinton şi Yoshua Bengio – doi dintre aşa-numiţii „naşi ai inteligenţie artificiale”, care au primit premiul Turing în 2018 pentru activitatea lor în domeniu, dar şi numeroşi profesori de la universităţi precum Harvard sau Tsinghua, din China.

În cadrul unui comunicat al organizaţiei CAIS, este invocat cazul companiei Meta, unde lucrează cel de-al treilea „naş” al inteligenţei artificiale, Yann LeCun. Niciun reprezentant al acestei companii nu a dorit să semneze scrisoarea deschisă.

În luna aprilie, Elon Musk şi alţi experţi din domeniu au fost primii care au vorbit despre riscurile pentru societate în ansamblu ale acestei tehnologii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Vremea se schimbă radical! În ce regiuni din România urcă temperaturile la 15 grade

Codul de viscol aflat în vigoare pentru București și...

Sabrina Voinea, operată de urgență la București. Anunțul făcut de mama gimnastei

Gimnasta Sabrina Voinea a fost supusă unei intervenții chirurgicale...

Navă sub pavilion românesc, scufundată pe Canalul Sulina

O navă care făcea parte dintr-un convoi s-a scufundat...

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...