Federația Română de Rugby își exprimă regretul față de dispariția prematură a fostului jucător Ionel Negreci, la numai 53 de ani.
Acesta a fost component al echipei României care a participat la Cupa Mondială de Rugby din 1995, la Cupa Țărilor Latine din Argentina în 1995 și la Campionatul Mondial de Rugby 7 de la Hong Kong din 1997.
„Este o veste care ne-a șocat pe toți, rugby-ul românesc își pierde tot mai des jucătorii care au făcut parte din generații emblematice, jucători cu care noi am crescut, avându-i drept modele.
Pe Ionel Negreci l-am prins la echipa națională, era un jucător carismatic, care avea grijă de noi, cei mai mici, care făceam pasul spre echipa de seniori. Avea întotdeauna un sfat și o vorbă bună pentru noi și, dincolo de ce a făcut pe teren, mult mai important este că va rămâne în inimile noastre ca un mare OM”, a declarat Alin Petrache, președintele FRR.