spot_img

După 50 de ani, Statele Unite încearcă să plaseze un modul de asolizare pe Lună, în ianuarie 2024

spot_img

La peste 50 de ani după ultima misiune din programul spaţial Apollo, Statele Unite vor încerca să plaseze din nou un modul de asolizare pe Lună în data de 25 ianuarie 2024, a anunţat miercuri John Thornton, CEO-ul companiei americane Astrobotic, ce ar putea deveni prima firmă privată care reuşeşte o astfel de performanţă, informează AFP.

Modulul de alunizare, denumit Peregrine, nu va avea niciun astronaut la bord. El va transporta însă cinci instrumente ştiinţifice ale NASA, care doreşte să studieze mediul lunar pentru a pregăti viitoarele sale misiuni Artemis cu echipaj uman.

Agenţia spaţială americană a ales în urmă cu mai mulţi ani să acorde unor companii sarcina de a trimite experimente ştiinţifice şi tehnologice pe Lună – un program denumit CLPS.

Acele contracte cu preţuri fixe vor permite dezvoltarea economiei lunare şi furnizarea unui serviciu de transport spaţial la un preţ mai scăzut.

„Ceea ce încercăm noi să facem este să încercăm o lansare şi o asolizare pe suprafaţa Lunii la un cost ce reprezintă doar o fracţiune din ceea ce ar costa prin metodele clasice”, a declarat într-o conferinţă de presă John Thornton, CEO-ul companiei Astrobotic, al cărei sediu general se află în oraşul american Pittsburgh.

„Doar aproximativ jumătate din misiunile care au fost lansate spre suprafaţa Lunii au reuşit. Deci, este o provocare cu adevărat colosală. Voi fi îngrozit şi entuziasmat în acelaşi timp în toate fazele misiunii”, a adăugat el.

Lansarea este programată pe 24 decembrie din Florida cu ocazia zborului inaugural al noii rachete dezvoltate de grupul industrial ULA, denumită Vulcan Centaur.

Sonda spaţială va avea apoi nevoie de „câteva zile” pentru a ajunge pe orbita lunară, dar va trebui să aştepte până pe 25 ianuarie înainte să încerce să alunizeze, pentru ca toate condiţiile de luminozitate la nivelul scoarţei selenare să fie întrunite, a explicat John Thornton.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Monumentul istoric – Gara din oraşul Murfatlar, pusă în valoare de administraţia locală

„Am încercat pe cât posibil să pun în valoare...

Fotbal: Arbitrul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record de meciuri conduse în Superligă – 382

Arbitrul Sebastian Colţescu, în vârstă de 46 de ani,...

CSM Constanţa răspunde prin fairplay: Acceptă amânarea solicitată de Sepsi Sf. Gheorghe, în Liga Naţională de baschet feminin

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța a acceptat amânarea partidei...
spot_img

Monumentul istoric – Gara din oraşul Murfatlar, pusă în valoare de administraţia locală

„Am încercat pe cât posibil să pun în valoare această clădire, chiar dacă nu se află în proprietatea primăriei. Astfel, am eliberat fațada de...

Fotbal: Arbitrul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record de meciuri conduse în Superligă – 382

Arbitrul Sebastian Colţescu, în vârstă de 46 de ani, a condus partida cu numărul 382 din carieră pe prima scenă a fotbalului românesc şi...

CSM Constanţa răspunde prin fairplay: Acceptă amânarea solicitată de Sepsi Sf. Gheorghe, în Liga Naţională de baschet feminin

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța a acceptat amânarea partidei din Liga Națională de baschet feminin, care ar fi trebuit să se dispute la data...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.