Elon Musk avertizează asupra roboţilor umanoizi în „era abundenţei”

Date:

Elon Musk a prezis că viitorul inteligenţei artificiale (AI) va fi „o eră a abundenţei”, cu un „venit universal ridicat” mai degrabă decât cu un venit de bază universal, dar a avertizat totodată că „roboţii umanoizi” ar putea să îi vâneze pe oameni, informează AFP.

Proprietarul companiilor SpaceX, Tesla şi X a participat la o discuţie cu prim-ministrul britanic Rishi Sunak în marja primului summit global dedicat reglementării AI, organizat la Bletchley Park, în Regatul Unit.

Miliardarul american de origine sud-africană a estimat că va veni un moment în care „nicio muncă nu va fi necesară”, în timpul unei întrevederi cu Rishi Sunak, care a avut loc puţin mai târziu, la Londra.

În schimb, locurile de muncă vor mai exista doar pentru cei care şi-ar dori unul pentru o „satisfacţie personală”, a adăugat el.

AI este ca „un duh magic” care vă îndeplineşte toate dorinţele, a mai spus Elon Musk, reamintind însă că astfel de basme arareori se termină cu bine.

„Una dintre provocările viitoare este aceea de a şti cum să găsim un sens în viaţă”, a adăugat celebrul antreprenor.

În opinia sa, „ar trebui să fim foarte îngrijoraţi” de roboţii umanoizi care „ne pot urmări oriunde”.

„Şi ce se va întâmpla dacă ei primesc într-o zi o actualizare de software şi nu mai sunt la fel de prietenoşi?”, s-a întrebat Elon Musk.

Miliardarul din sectorul noilor tehnologii a subliniat, de asemenea, importanţa de a avea un întrerupător fizic.

Rishi Sunak i-a răspuns declarând că „am privit cu toţii” filme cu roboţi care se termină prin oprirea maşinilor.

Reuniunea de două zile de la Bletchley Park s-a încheiat joi, iar guvernele occidentale şi companiile implicate au căzut de acord asupra unui nou regim de testare a securităţii, în ceea ce se numeşte „frontiera” de ultimă generaţie a inteligenţei artificiale.

Deşi nu a fost transmis în direct, acest schimb de replici între Elon Musk şi Rishi Sunak va fi distribuit ulterior pe reţeaua de socializare X.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Vremea se schimbă radical! În ce regiuni din România urcă temperaturile la 15 grade

Codul de viscol aflat în vigoare pentru București și...

Sabrina Voinea, operată de urgență la București. Anunțul făcut de mama gimnastei

Gimnasta Sabrina Voinea a fost supusă unei intervenții chirurgicale...

Navă sub pavilion românesc, scufundată pe Canalul Sulina

O navă care făcea parte dintr-un convoi s-a scufundat...

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...