Eventualele testări antidrog – numai cu acordul părinţilor, asigurând confidenţialitatea şi evitând stigmatizarea

Date:

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat marţi, referindu-se la testarea antidrog a elevilor, că va fi „gândit” un sistem în aşa fel încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta eventuale testări numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evitând stigmatizarea.

„În ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor astăzi, am semnat un Plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară care include iniţiativa de a elabora un cadru legislativ pentru această testare. Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Educaţiei cu Ministerul Sănătăţii, cu alte entităţi care au responsabilităţi în această zonă, vor gândi un sistem în aşa fel încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta eventuale testări numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evident evitând stigmatizarea. Trebuie să privim fiecare copil care are o problemă de dependenţă, ca pe un copil care are nevoie de ajutorul nostru. Dependenţele sunt boli şi atunci ele trebuie tratate ca atare şi trebuie acordat tot sprijinul pentru ca un incident de acest tip să nu însemne limitarea orizontului unui tânăr”, a afirmat ministrul, la Radio România Actualităţi.

Planul naţional cadru de acţiune privind siguranţa şcolară a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi Livia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...