Academia de Fotbal Gheorghe Hagi este în continuu proces de completare al numărului cluburilor partenere.
ACS Premier Iași a devenit cel mai proaspăt partener al academiei numărul 1 din România, conform evaluării întocmite de Federația Română de Fotbal.
Înțelegerea dintre cele două grupări a fost parafată în weekend în Complexul Academiei Hagi, în prezența președinților celor două grupări, Pavel Peniu (Academia Hagi) și Ionuț Măgureanu (Premier Iași). De asemenea, au mai fost prezenți Cristian Cămui (director tehnic Farul), Mihai Stere (director coordonator Farul), Ciprian Micu (director coordonator Academia Hagi) și Sorin Căldare (director sportiv Premier Iași).
Prima acțiune comună Academia Hagi – ACS Premier Iași s-a desfășurat în ziua încheierii înțelegerii dintre cele două grupări, când s-au desfășurat două jocuri test între generațiile 2012 și 2013 ale celor două cluburi. Constănțenii vor întoarce vizita ieșenilor în luna noiembrie, când ACS Premier Iași va organiza un turneu la mai multe categorii de vârstă.