Fregata „Regina Maria” revine, miercuri, la Constanţa, la finalul unei misiuni NATO în Marea Mediterană

Date:

Fregata „Regina Maria” va reveni miercuri, 11 octombrie, în Portul Constanţa, după ce a participat la o misiune NATO în Marea Mediterană.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, 9 octombrie, de Statul Major al Forţelor Navale, fregata „Regina Maria” – F-222, cu un elicopter IAR-330 Puma Naval şi un detaşament de operatori pentru forţe speciale (FOS) la bord, revine miercuri, 11 octombrie, ora 11,00, în portul militar Constanţa, în urma participării la operaţia NATO „Sea Guardian” în Marea Mediterană.

„Pe durata misiunii, fregata F-222 a acostat în portul militar Souda din Insula Creta, unde militarii români au participat, la Centrul de pregătire NMIOTC (NATO Maritime Interdiction Operational Training Centre), la un modul de instruire specifică operaţiei NATO, precum şi în portul militar Alexandria din Egipt, pentru refacerea capacităţii de luptă şi pregătirea activităţilor viitoare pe mare. În cadrul misiunii, fregata ‘Regina Maria’ a desfăşurat acţiuni de monitorizare a spaţiului maritim sub gruparea navală NATO a Operaţiei ‘Sea Guardian’, a parcurs peste 5.000 de mile marine şi a interogat aproximativ 200 de nave comerciale, care au tranzitat raionul maritim din aria de responsabilitate”, precizează comunicatul transmis de Forţele Navale.

Prin participarea fregatei „Regina Maria” la Operaţia „Sea Guardian”, Forţele Navale Române contribuie la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România, cu privire la asigurarea securităţii maritime a Alianţei Nord-Atlantice şi lupta împotriva terorismului, alături de partenerii NATO.

Fregata „Regina Maria”, cu un echipaj format din 240 de militari şi comandată de comandorul Mitel-Laurenţiu Alexandru, a încheiat, astfel, cea de-a şasea participare a Forţelor Navale Române la Operaţia NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană, prin care Armata României a contribuit activ la promovarea valorilor democratice ale Alianţei Nord-Atlantice, atât prin asigurarea securităţii şi stabilităţii în bazinul mediteraneean, cât şi prin intermediul diplomaţiei navale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...