spot_imgspot_img

Gastronomie şi concursuri de vâslit! Pregătirile pentru Festivalul Ivan Patzaichin, aproape de final

spot_img

Festivalul Ivan Patzaichin va aduce anul acesta, în perioada 6-10 septembrie, în judeţul Tulcea, o conferinţă naţională a punctelor de gastronomie locală (PGL), în timpul căreia se va lansa un nou concept, dar şi dezbateri, proiecţii de filme, bucate pregătite după reţete tradiţionale, concursuri de vâslit în canotcă, dar şi concerte şi ateliere pentru copii.

Evenimentul se va încheia în mod tradiţional cu caravana Apele unite ale României, pe traseul Tulcea-Mila 23, acolo unde se va inaugura primul centru digital destinat copiilor Deltei.

„Vom avea şi proiecţia filmului „Ivan – omul cu rădăcini în ape”. De trei ediţii, avem Seara lui Ivan, care este o mică întâlnire cu oameni, în general colegi din sport, care anul acesta vor face arc peste timp şi vor discuta despre Jocurile olimpice de la Los Angeles, prefigurând Olimpiada care va avea loc peste patru ani. Atunci, tata a fost sportivul anului, iar la festival alături de noi va fi Maricica Puică, sportiva anului 1984″, a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, Ivona Patzaichin-Rusu, preşedinta asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23.

Conferinţa naţională a PGL-urilor din cadrul festivalului se va desfăşura sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, iar în timpul acesteia asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 va lansa conceptul de „custode de tradiţie locală” pentru punctele de gastronomie locală.

„Vrem să introducem conceptul acesta de custode de tradiţie locală pentru PGL, adică să devină mai mult decât un loc în care iei masa tradiţional, ci să ai un spaţiu de arhitectură locală. Se vede acum că cei care au avut intuiţia asta şi şi-au amenajat PGL-ul într-o zonă veche sunt cei mai de succes. Este un proiect naţional şi va fi un lucru interesant şi pentru Tulcea”, a afirmat Teodor Frolu, vicepreşedinte şi membru fondator al asociaţiei.

Festivalul va aduce pe Lacul Ciuperca echipaje care se vor întrece în canotci în cadrul concursului naţional „Descoperă Rowmania”, concertele susţinute de Nicu Alifanits & Zan, Krypton, Taylor, Eyedrops, Melting Dice, Zsud şi ansamblul Anton Pann urmând să aibă loc pe faleza Ivan Patzaichin.

Caravana Apele unite ale României va pleca duminică, 8 septembrie, din Tulcea spre Mila 23, fiind pentru prima dată când participanţii vor putea înnopta legal pe acest traseu de turism lent, după ce în primăvara anului Consiliul ştiinţific al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi-a dat acordul pentru autorizarea acestuia.

„Festivalul se va închide la Muzeul Ivan Patzaichin, pe data de 10 septembrie, când va avea loc inaugurarea parteneriatului cu compania Orange şi vom deschide Centrul de educaţie digitală pentru copii. Va fi un proiect care se va derula doi ani, cu şcolile, pe ideea ca aceşti copii, de la consumatori de conţinut online, ne dorim să devină contributori de conţinut online şi să-şi prezinte comunitatea, locurile care sunt speciale”, a mai spus Teodor Frolu.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Revelion 2025 în Piaţa Ovidiu din Constanţa, cu Mandinga, spectacol cu lasere şi focuri de artificii

Primăria Constanţa invită oamenii să petreacă Revelionul 2025 în...

Handbal: Juniorii IV ai CSM-ului Constanţa, victorii pe linie în primul turneu al Campionatului Naţional

Victorii pe linie pentru handbaliştii juniori IV ai CSM-ului...

FC Farul şi FC Hermannstadt au terminat la egalitate partida din Cupa României

FC Farul a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0),...
spot_img

Revelion 2025 în Piaţa Ovidiu din Constanţa, cu Mandinga, spectacol cu lasere şi focuri de artificii

Primăria Constanţa invită oamenii să petreacă Revelionul 2025 în Piaţa Ovidiu, când Mandinga va încălzi atmosfera printr-un spectacol electrizant, iar la miezul nopţii vor...

Handbal: Juniorii IV ai CSM-ului Constanţa, victorii pe linie în primul turneu al Campionatului Naţional

Victorii pe linie pentru handbaliştii juniori IV ai CSM-ului Constanţa în cadrul primului turneu al Campionatului Național. Prezenți la Medgidia, la primul turneu, băieții antrenați...

FC Farul şi FC Hermannstadt au terminat la egalitate partida din Cupa României

FC Farul a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), și al doilea meci din Grupa C a Cupei României la fotbal, disputat la Sibiu,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.