spot_imgspot_img

În comuna Valu lui Traian, încep lucrările pentru extinderea rețelei de apă și canalizare

spot_img

Primăria Valu lui Traian a anunțat că, începând de joi, 26 ianuarie, se vor executa lucrări pe strada Calea Dobrogei și pe strada Sinaia. Astfel, pe strada Calea Dobrogei, vor fi realizate lucrări pentru extinderea rețelei de apă și canalizare:

„Începând cu data de 26.01.2023, pe str. Calea Dobrogei se va începe executarea lucrărilor pentru extinderea rețelei de apă și canalizare. Traficul se va desfășura doar pe o singură bandă de mers, pentru ambele sensuri, conform semnalizărilor existente. Pentru a facilita executarea lucrărilor, în această perioadă se interzice cu desăvârșire parcarea autovehiculelor, atât pe trotuar cât și pe partea carosabilă”, au transmis reprezentanţii Primăriei Valu lui Traian.

În același timp, pe strada Sinaia, vor fi făcute săpături și vor începe lucrările pentru montarea conductelor de canalizare.

„SC RAJA SA a început tăierea asfaltului, iar de mâine, se vor executa săpăturile pentru montarea conductelor de canalizare pe str. Sinaia. Din acest motiv, traficul va fi îngreunat până la finalizarea lucrărilor”, au mai anunțat reprezentanții Primăriei Valu lui Traian.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Transfer: FC Farul l-a cedat pe Constantin Grameni la Rapid Bucureşti

Cluburile FC Farul Constanța și Rapid București au ajuns...

MApN: Fragmente de dronă de provenienţă rusă, detectate în proximitatea localităţii Periprava

Fragmente de dronă de provenienţă rusă au fost detectate,...
spot_img

Salbă de medalii pentru şahiştii de la CSM Constanţa la Naţionalele pe echipe de copii şi juniori de la Mamaia

La Campionatele Naţionale de şah pe echipe de copii şi juniori de la Mamaia, la categoria Fete 10 ani, CSM Constanța a devenit vicecampioană...

Transfer: FC Farul l-a cedat pe Constantin Grameni la Rapid Bucureşti

Cluburile FC Farul Constanța și Rapid București au ajuns la un acord privind transferul internaționalului U21 Constantin Grameni la formația din Giuleşti. În vârstă de...

MApN: Fragmente de dronă de provenienţă rusă, detectate în proximitatea localităţii Periprava

Fragmente de dronă de provenienţă rusă au fost detectate, luni, 9 septembrie, de către specialişti, în proximitatea localităţii Periprava, transmite Ministerul Apărării Naţionale (MApN). "Echipe...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.