Tunurile şi lănciile pentru producerea zăpezii artificiale au fost pornite, vineri, 15 noiembrie, în Poiana Braşov, a informat Primăria Braşov, de care aparţine domeniul schiabil din staţiune.
„Având în vedere condiţiile meteo favorabile, cu temperaturi scăzute în masivul Postăvarul, -6 grade în partea superioară, în această dimineaţă am pornit sistemul de producere a zăpezii artificiale pe pârtiile Lupului Superior (până sub cabană), Ruia şi Drumul Roşu – partea superioară, pentru a crea depozitele necesare amenajării lor”, a transmis Primăria Braşov.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Toarcea, a precizat că, deocamdată, nu se poate vorbi despre deschiderea sezonului de schi, deoarece aceasta depinde de condiţiile meteorologice, fiind necesare mai multe zile consecutive cu temperaturi negative.
„Depindem de condiţiile meteo, minimum temperaturi coborâte (sub – 4 grade), dacă nu va fi ninsoare. Dacă nu ninge, vom deschide etapizat, mai întâi partea superioară a Masivului Postăvarul, cu pârtiile deservite de telescaunul Ruia, apoi cele din zona inferioară”, a precizat Sorin Toarcea.
Ultimul sezon de schi în Poiană a fost unul dintre cele mai luni, fiind inaugurat pe 30 noiembrie 2023 şi închis în aprilie anul acesta.