spot_imgspot_img

Israelul şi-a intensificat bombardamentele în Gaza şi a ucis doi militanţi de rang înalt ai Hamas

spot_img

Israelul şi-a intensificat bombardamentele asupra Fâşiei Gaza în ultimele 24 de ore, iar aeronavele sale au ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică doi agenţi de rang înalt ai grupării islamiste Hamas, precum şi alţi militanţi, în timp ce continuă să atace „zeci de ţinte teroriste”, potrivit unor surse militare israeliene, citate de EFE.

Totodată, peste 110 palestinieni au fost ucişi începând de sâmbătă după-amiază ca urmare a atacurilor.

Într-o conferinţă de presă susţinută duminică, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a dat asigurări că armata ţării sale a accelerat sâmbătă ritmul atacurilor asupra Fâşiei Gaza, în timp ce regiunea intră duminică în a 16-a zi de război dintre Israel şi miliţiile palestiniene.

Hagari le-a cerut încă o dată civililor palestinieni rămaşi în nordul Fâşiei să evacueze zona şi să se deplaseze către sud pentru siguranţa lor, unde sute de mii de locuitori din Gaza s-au mutat deja. Dar alte sute de mii de persoane au decis să nu părăsească regiunea de nord sau oraşul Gaza, zone pe care armata israeliană a ordonat să fie evacuate.

Potrivit unei postări pe contul său de Twitter, aviaţia israeliană a ucis sâmbătă seară doi miliţieni de rang înalt ai Hamas în apropierea gardului de separare dintre Israel şi Gaza, care făceau parte din unitatea numită Nukhba, forţele de elită ale Hamas care au condus atacul împotriva Israelului din 7 octombrie care a dus la prezentul război.

Totodată, avioane de luptă „au eliminat alţi terorişti” şi „au atacat zeci de ţinte teroriste” în Fâşia Gaza, „dintre care unele se aflau în clădiri înalte”.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

175 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu

Astăzi, se împlinesc 175 de ani de la nașterea...

Turul României 2025 la ciclism va avea loc în septembrie, cu startul de la Craiova

Ediția din acest an a Turului ciclist al României...

Trei muzee din Focşani, redeschise publicului după ce au fost renovate şi modernizate

Trei muzee au fost redeschise publicului la finele anului...
spot_img

175 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu

Astăzi, se împlinesc 175 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, o personalitate atât de marcantă pentru noi, ca patrie, încât...

Turul României 2025 la ciclism va avea loc în septembrie, cu startul de la Craiova

Ediția din acest an a Turului ciclist al României va avea loc în luna septembrie, au anunțat organizatorii. ''Turul României 2025 începe în 10 septembrie,...

Trei muzee din Focşani, redeschise publicului după ce au fost renovate şi modernizate

Trei muzee au fost redeschise publicului la finele anului 2024, după ce clădirile care le adăpostesc au trecut prin ample procese de reabilitare și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.