spot_imgspot_img

JO de la Paris 2024: Ana Bărbosu a primit medalia de bronz la sol, în urma memoriului făcut la TAS

spot_img

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, a anunţat, sâmbătă, Federaţia Română de Gimnastică.

În acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiţia pe locul 4.

Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins.

„Federaţia Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan şi Asociaţii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan şi avocaţii Călina Tejan şi Raul Ştefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile şi patru nopţi, vă comunică dispozitivele şedinţei TAS în speţa: FRG, Bărbosu vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică: 1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parţial admisă. 2. Contestaţia formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG şi este determinată ca fiind fără efect. 3. Scorul iniţial de 13,666 acordat atletei Jordan Chiles în finală este reinstituit. 4. Federaţia Internaţională de Gimnastică va determina clasamentul finalei şi va acorda medaliile în concordanţă cu decizia de mai sus. 5. Alte solicitări sunt respinse. FRG, Voinea vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică: 1. Cererea înregistrată de FRG şi Sabrina Maneca Voinea este respinsă”, se arată în comunicat.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Revelion 2025 în Piaţa Ovidiu din Constanţa, cu Mandinga, spectacol cu lasere şi focuri de artificii

Primăria Constanţa invită oamenii să petreacă Revelionul 2025 în...

Handbal: Juniorii IV ai CSM-ului Constanţa, victorii pe linie în primul turneu al Campionatului Naţional

Victorii pe linie pentru handbaliştii juniori IV ai CSM-ului...

FC Farul şi FC Hermannstadt au terminat la egalitate partida din Cupa României

FC Farul a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0),...
spot_img

Revelion 2025 în Piaţa Ovidiu din Constanţa, cu Mandinga, spectacol cu lasere şi focuri de artificii

Primăria Constanţa invită oamenii să petreacă Revelionul 2025 în Piaţa Ovidiu, când Mandinga va încălzi atmosfera printr-un spectacol electrizant, iar la miezul nopţii vor...

Handbal: Juniorii IV ai CSM-ului Constanţa, victorii pe linie în primul turneu al Campionatului Naţional

Victorii pe linie pentru handbaliştii juniori IV ai CSM-ului Constanţa în cadrul primului turneu al Campionatului Național. Prezenți la Medgidia, la primul turneu, băieții antrenați...

FC Farul şi FC Hermannstadt au terminat la egalitate partida din Cupa României

FC Farul a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), și al doilea meci din Grupa C a Cupei României la fotbal, disputat la Sibiu,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.