Imaginația copiilor era stimulată în antichitate prin practicarea unor jocuri sau prin utilizarea unor jucării similare cu cele mai îndrăgite de copiii zilelor noastre. Precursoarele jucăriilor moderne erau confecționate manual din lut, piele, lemn, paie sau diferite alte materii organice. Surse antice scrise amintesc inclusiv broscuțe sculptate în coaja tare a rodiilor. Astfel descrie Aristophanes posibilitățile de divertisment ale copiilor, prin vocea unuia dintre personajele sale din piesa Norii: „când era un mic copil, atât de înalt, obișnuia să construiască mici căsuțe, bărcuțe și care de cursă din piele, mici broscuțe drăgălașe sculptate în rodii, nici nu îți imaginezi cât de drăguț”. Pentru perioada romană, informațiile lui Martial (Marcus Valerius Martialis) despre jucării sunt cele mai detaliate și se referă în special la tipurile și modul de confecționare a mingiilor.
Alte surse din care putem afla despre jucăriile antice sunt cele iconografice. Cele mai interesante sunt scenele pictate pe vasele grecești, pe care întâlnim o gamă variată de reprezentări: de la bebeluși care se folosesc de antemergătoare (cadru puțin înalt, prevăzut cu două sau patru roți), zornăitoare sau biberoane, până la adolescenți care joacă diverse tipuri de jocuri la modă. Descoperirile arheologice rămân însă sursele cele mai importante, în măsura în care obiectele s-au conservat suficient de bine pentru a putea beneficia de o interpretare cât mai veridică. Piesele selectate se încadrează în următoarele categorii:
Prima jucărie avută de un copil era zornăitoarea, pe care o putea manipula singur, de la o anumită vârstă. Dimensiunile mari ale unor astfel de piese sugerează însă că ele erau acționate și de părinți, pentru a-și distra pruncii. Puteau fi confecționate din diferite materiale, însă numai cele din ceramică sau metal s-au păstrat până astăzi. Aveau forme diferite, cele de animale fiind cel mai des întâlnite. Piesele din colecția MINAC provin din mediul funerar, fiind găsite în morminte de copii din necopola romană a orașului Tomis. Copiii care ajunseseră la vârsta la care se puteau deplasa singuri se jucau cu un tip de zornăitoare mai avansat: zgomotul era produs de bilele sau boabele din interior prin tractarea jucăriei, prevăzută de obicei cu două sau chiar patru roți. Exemplarul din inventarul MINAC, singurul întreg, reprezintă un căluț, pe două roți ceramice, cu un orificiu în partea anterioară, prin care era introdus șnurul de care era tras de copil.
Păpușile puteau fi confecționate din cârpe, paie, lemn etc, chiar acasă. Cele considerate de lux erau produse de meșteri specializați, din ceramică, uneori chiar pictate în culori vii. Unele aveau chiar membre mobile, putând fi așezate în poziții ce imitau posturile umane. De obicei acestea erau jucăriile preferate de fetițe. Piesa din inventarul MINAC însă se numără printre jucăriile băieților, deoarece reprezintă un soldat. Sunt încă vizibile detaliile de uniformă și scut ale soldatului roman. Picioarele mobile îl făceau cu siguranță o jucărie atractivă, de care însă beneficiau numai copiii familiilor înstărite. Uneori acest tip de păpuși avea sulița din mâna dreaptă detașabilă. Piesa provine dintr-un mormânt de copil din necopola Tomisului roman. Jucăriile expuse pot fi datate în perioada romană a secolelor II – III p. Chr.
Sursa MINAC.ro