Sportivii secției de judo din cadrul CSM Constanța au încheiat cu numeroase prezențe pe podium evoluția la Cupa CS Vâlcea 1924.
Organizată pentru a celebra centenarul sportului vâlcean, competiția de la Râmnicu Vâlcea s-a bucurat de o participare numeroasă, judoka de la toate cluburile din țară, fete și băieți, la categoriile U13, U15 și U23.
Judoka antrenați de Florin Radu Luca și Gheorghe Lozovanu au concurat la categoria de vârstă U23 și au obținut rezultate foarte bune: Vlad Topală (+90kg), Victor George Sandu (81 kg) și Ana Carla Gliga (+52kg) s-au clasat pe locul 1, iar Matei Plosceanu (+90kg), David Laurențiu Gliga (81kg) și Daria Kraus (63kg), pe locul 2.
Au mai evoluat Andrei Cristian Ene (90kg) și Alexandru Tănase (73kg).