Canoistul Cătălin Chirilă, una din speranţele României de medalie la Paris 2024, va concura în trei probe la canoe simplu – 500, 1.000 şi 5.000 m – cu prilejul Campionatelor Europene de kaiac-canoe şi SUP (Stand Up Paddle) care au loc în Ungaria, la Szeged (12-16 iunie).
La Szeged mai fac deplasarea şi ceilalţi doi sportivi calificaţi la JO 2024, Oleg Nuţă şi Ilie Sprîncean la canoe dublu (500 m), care vor trage în probele de 200, 500 şi 1.000 m. Europenele din Ungaria sunt prima competiţie internaţională pentru canoiştii români din acest an, dar şi ultima înaintea JO 2024 de la Paris.
Chirilă, calificat la JO 2024 în proba de 1000 m, va intra primul în concurs cu serii la 1000 m şi 500 m, pe 13 iunie. În sesiunea de după-amiază, Nuţă şi Sprîncean concurează în serii la C2 1000 m şi C2 200 m. O zi mai târziu, pe 14 iunie, au loc semifinale la C1 1000 m şi C2 1000 m. După amiază are loc finala la C2 1000 m. Sâmbătă, 15 iunie, au loc finale la C1 1000 m, dimineaţă şi C1 500 m după amiază, dar şi finala la C2 200 m. În ultima zi, pe 16 iunie, sunt prevăzute finale la C2 500 m şi C1 5000 m.