spot_img

Klaus Iohannis: „Rămânem puternic interesaţi în accesarea de volume suplimentare de gaz caspic”

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, 3 februarie, că România rămâne puternic interesată în accesarea de volume suplimentare de gaz caspic pentru a acoperi consumul naţional aflat în creştere.

„De la bun început, România a recunoscut contribuţia importantă pe care Azerbaidjanul şi Coridorul Sudic de Gaze o au în acoperirea nevoilor energetice ale Europei. România a oferit garanţia angajamentului său neîntrerupt de a fi parte a eforturilor menite să dezvolte şi să extindă Coridorul către noi pieţe în Europa Centrală şi de Sud-Est. Rămânem puternic interesaţi în accesarea de volume suplimentare de gaz caspic pentru a acoperi consumul nostru naţional aflat în creştere”, a spus şeful statului la reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, deschisă împreună cu omologul azer, Ilham Aliyev.

Preşedintele Iohannis a subliniat că, în ultimii ani, România a făcut investiţii substanţiale în dezvoltarea capacităţii de transport a gazului, dar şi în conectivitatea cu ţările vecine. Printre acestea, el a indicat conducta de gaz BRUA şi finalizarea extinderii interconectorilor cu Bulgaria şi Ungaria.

„Compania română Transgaz şi-a unit forţele cu operatorii sistemelor de transmisie de gaz din Grecia, Bulgaria şi Ungaria, pentru a dezvolta Coridorul Vertical. Memorandumul de Înţelegere actualizat şi semnat de cele patru companii în decembrie 2022 va permite un flux de gaze bidirecţional între sudul şi centrul Europei, prin România, îmbunătăţind securitatea furnizării în toată regiunea. Începând din ianuarie 2022 şi ca urmare a investiţiilor făcute de operatorul român de furnizare a gazului, conducta de gaz Trans-Balkan poate opera în regim de flux invers. Acest lucru oferă o alternativă pentru lanţul de furnizare a volumelor de gaze din Azerbaidjan, prin Turcia, Bulgaria şi România, dar şi mai departe pentru pieţe în aval. Conducta de gaz care conectează reţeaua românească de gaz cu capitala Chişinău a fost dată în folosinţă în octombrie 2021 şi este acum pe deplin funcţională. Conducta poate transporta suficient gaz pentru a acoperi consumul anual al Republicii Moldova pe malul drept”, a adăugat Iohannis, citat de Agerpres.

La reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze participă şi comisarul european pentru energie, Kadri Simson, dar şi oficiali din mai multe ţări, precum Azerbaidjan, Turcia, Italia, Marea Britanie, Georgia, Ungaria, România, Bulgaria, Grecia, Albania, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Ucraina, Croaţia.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Monumentul istoric – Gara din oraşul Murfatlar, pusă în valoare de administraţia locală

„Am încercat pe cât posibil să pun în valoare...

Fotbal: Arbitrul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record de meciuri conduse în Superligă – 382

Arbitrul Sebastian Colţescu, în vârstă de 46 de ani,...

CSM Constanţa răspunde prin fairplay: Acceptă amânarea solicitată de Sepsi Sf. Gheorghe, în Liga Naţională de baschet feminin

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța a acceptat amânarea partidei...
spot_img

Monumentul istoric – Gara din oraşul Murfatlar, pusă în valoare de administraţia locală

„Am încercat pe cât posibil să pun în valoare această clădire, chiar dacă nu se află în proprietatea primăriei. Astfel, am eliberat fațada de...

Fotbal: Arbitrul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record de meciuri conduse în Superligă – 382

Arbitrul Sebastian Colţescu, în vârstă de 46 de ani, a condus partida cu numărul 382 din carieră pe prima scenă a fotbalului românesc şi...

CSM Constanţa răspunde prin fairplay: Acceptă amânarea solicitată de Sepsi Sf. Gheorghe, în Liga Naţională de baschet feminin

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța a acceptat amânarea partidei din Liga Națională de baschet feminin, care ar fi trebuit să se dispute la data...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.