spot_imgspot_img

Marcel Ciolacu: „Varianta Mircea Geoană nu a fost discutată în interiorul partidului până în acest moment”

spot_img

Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, după reuniunea Consiliului Politic Naţional al PSD de la Sâmbăta de Sus, că, la începutul lunii iulie, formaţiunea va avea un congres desemnare a candidatului la preşedinţia României şi că varianta candidaturii lui Mircea Geoană nu a fost discutată în interiorul partidului până în acest moment.

„La începutul lunii iulie, Partidul Social Democrat va avea un congres de desemnare a candidatului la preşedinţie. Întotdeauna sunt mai multe variante. Important este ca eu şi colegii mei să luăm decizia cea mai bună. Varianta Mircea Geoană nu a fost discutată în interiorul partidului până în acest moment. Şi nici eu, personal, n-am avut o discuţie de câţiva ani cu domnul Mircea Geoană pentru o astfel de eventualitate. Eu cred, în primul rând, ar trebui să am o discuţie cu domnul Mircea Geoană şi nu eu, eu împreună cu colegii mei”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.

Liderul PSD a arătat că în politică trebuie să se ţină cont de realităţi, de dorinţele electoratului şi că, dacă se uită la profilul celor care au câştigat alegerile în acest moment, nu vede „profilul trecutului”.

„Haideţi să înţelegem din votul românilor ceva. În primul rând, faptul că Partidul Social Democrat s-a impus în zona urbană, cu adevărat în zona urbanului mijlociu, dar în zone, de exemplu, cum e Baia Mare, unde nu a mai câştigat niciodată, este un semn transmis de români. Mai există un semn transmis de români că mă uit la Simonis, mă uit la domnul Şoldan, văd candidaţi tineri, mă uit la Rareş, la domnul Nanu, uitaţi-vă la noul primar de la Deva. Încerc să explic că lumea se schimbă, avem un milion de tineri care au venit pentru prima oară la vot sau au avut această posibilitate. Vom vedea câţi dintre ei au fost la vot şi eu nu rămân prizonierul unui cerc. În politică, trebuie să vezi realităţi, trebuie să vezi schimbările şi dorinţele electoratului. Atunci cu certitudine vei câştiga alegeri. Dacă mă uit la tot profilul celor care au câştigat în acest moment, nu văd profilul trecutului, dimpotrivă”, a subliniat Ciolacu.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut proba scrisă a examenului de definitivat

Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut, miercuri, proba scrisă...

Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până vineri dimineaţa

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)...

JO de la Paris 2024: Leontin Iliuță Nuțescu, de la CSM Constanța, vâslește pentru o medalie olimpică

Tânărul canotor Leontin Iliuță Nuțescu, de la CSM Constanța,...
spot_img

Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut proba scrisă a examenului de definitivat

Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut, miercuri, proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, cinci dintre aceştia fiind eliminaţi din cauza...

Cod galben de inundaţii în nouă bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până vineri dimineaţa

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri dimineaţa în nouă...

JO de la Paris 2024: Leontin Iliuță Nuțescu, de la CSM Constanța, vâslește pentru o medalie olimpică

Tânărul canotor Leontin Iliuță Nuțescu, de la CSM Constanța, face parte din Team Romania, fiind printre cei 45 de componenți ai lotului de canotaj,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.