Lidera franceză de extremă dreapta Marine Le Pen a declarat joi, la Bruxelles, că se îndoieşte de dorinţa UE de a-şi înăspri politica privind migraţia, salutând în acelaşi timp evoluţiile pe acest subiect ale unor state şi lideri din blocul comunitar, relatează AFP.
„Când Germania începe reintroducerea de controale la graniţele sale, când ţările din nord încep să spună stop, asta se întâmplă pentru că au auzit ceea ce noi spunem de ani de zile”, a afirmat Le Pen la sosirea sa la o întâlnire a Patrioţilor pentru Europa, a treia forţă politică din Parlamentul European.
În ceea ce priveşte imigraţia, „suflă un vânt nou în Europa”, a declarat la rându său olandezul Geert Wilders, care a fost intervievat de presă înainte de reuniune.
Întâlnirea, prima de la formarea grupului parlamentar după alegerile europene din iunie, a avut loc într-o clădire consulară a Ungariei, la câteva sute de metri distanţă de summitul liderilor celor 27 de ţări din UE dedicat în mare parte imigraţiei.