spot_imgspot_img

Meteo: Alerte Cod galben şi Cod portocaliu de căldură excesivă în toată ţara

spot_img

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de căldură excesivă, valabile în zilele de 10 şi 11 iulie, în întreaga ţară.

Conform prognozei de specialitate, miercuri, este Cod portocaliu de vreme călduroasă în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în Municipiul Bucureşti, unde temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, în timp ce indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Valorile minime de temperatură vor fi de 20 de grade.

În restul ţării, va fi Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de joi, 11 iulie, Codul portocaliu de căldură extremă se extinde şi va cuprinde mai mult de jumătate de ţară, respectiv zone din Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local Maramureş. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor ajunge la 36 – 39 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, numărul 1 în România

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Constanța a...

Criză profundă la CSM Constanţa. Andrei Talpeş: „Nu mai este susţinută performanţa, ci mediocritatea!”

Situaţie delicată la CSM Constanţa, unde sportivii şi antrenorii...

Fregata „Regele Ferdinand”, final de misiune în cadrul Operaţiei NATO Sea Guardian

Fregata „Regele Ferdinand” - 221, cu un elicopter IAR-330...
spot_img

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, numărul 1 în România

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Constanța a fost desemnată, în cadrul Galei Premiilor #BeActive 2024, drept cea mai activă direcție județeană de...

Criză profundă la CSM Constanţa. Andrei Talpeş: „Nu mai este susţinută performanţa, ci mediocritatea!”

Situaţie delicată la CSM Constanţa, unde sportivii şi antrenorii riscă să îşi petreacă sărbătorile de iarnă fără bani în buzunar. Gruparea de la malul...

Fregata „Regele Ferdinand”, final de misiune în cadrul Operaţiei NATO Sea Guardian

Fregata „Regele Ferdinand” - 221, cu un elicopter IAR-330 Puma Naval și o grupă de militari de la Forțele pentru Operații Speciale la bord,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.