spot_imgspot_img

Ministerul Turismului decontează cheltuielile operatorilor care promovează România la târgurile internaţionale de profil

spot_img

Operatorii economici din domeniul turismului care vor promova România la târgurile internaţionale de profil, în cadrul pavilioanelor naţionale sau a standurilor specializate, organizate de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, vor beneficia de decontarea cheltuielilor de participare de la bugetul de stat, conform prevederilor schemei de minimis aprobate prin Ordinul nr. 330/20.01.2023.

„Începând de acum, toate participările la târgurile de turism din străinătate se vor face respectând legislaţia ajutorului de stat. Orice operator economic de profil care doreşte să promoveze destinaţia în afara României şi să îşi extindă afacerea către cât mai mulţi turişti străini este invitat să depună documentaţia pentru a putea beneficia de ajutorul financiar nerambursabil din partea MAT.

Noua procedură înseamnă mai multă transparenţă, înseamnă un număr mai mare de companii beneficiare şi înseamnă mai multe şanse pentru România turistică”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului şi turismului.

Operatorii economici pot depune documentaţia aferentă participării la manifestările expoziţionale din străinătate pe e-mail, la adresa promovare@mturism.ro, până la data de 15 ianuarie pentru cele desfăşurate în primul semestru al anului, respectiv până la 15 mai pentru cele care au loc în al doilea semestru, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de începerea evenimentului. Pentru târgul de turism IMEX Frankfurt există o derogare de la termenele impuse.

„IMEX Frankurt, care va avea loc chiar la sfârşitul acestei luni, este primul târg internaţional de turism la care operatorii economici pot participa, având o parte din cheltuieli acoperite de MAT! Deşi, procedural, înscrierile pentru manifestările expoziţionale desfăşurate în primul semestru al anului se fac până la 15 ianuarie, am ales să facem o derogare de la termene şi să lansăm schema acum.

Germania este cea mai importantă piaţă generatoare de turişti pentru România, motiv pentru care mulţi operatori economici şi-au anunţat interesul de a fi prezenţi la eveniment. Ei vor putea să se înscrie până la data de 12 mai!”, a completat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.

Cheltuielile eligibile, acoperite de la bugetul de stat, sunt următoarele:

– 50% din cheltuielile aferente transportului extern, fără a depăşi însă echivalentul în lei a 500 de euro pentru un reprezentant/operator economic expozant;

– 50% din cheltuielile aferente primei nopţi de cazare pentru un reprezentant/operator economic expozant;

– 100% din cheltuielile aferente taxei de participare, închirierea spaţiului de stand de la organizatori, precum şi personalizarea, amenajarea şi decorarea standului (în limita a 3 mp/expozant).

Calculul aferent închirierii, personalizării, amenajării şi decorării suprafeţei de 3 mp ce revine fiecărui expozant va fi efectuat de către MAT şi transmis beneficiarului imediat după obţinerea facturilor.

„Precizăm că suprafața alocată întreprinderilor cu activitate în turism, în cadrul standurilor închiriate de MAT, va fi de maximul 70%. Restul de 30% va fi destinat participării entităţilor care nu derulează activitate comercială, respectiv autorităţi publice locale/judeţene, asociaţii de promovare în domeniul turismului etc., a căror participare nu face obiectul prezentei scheme”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului.

Valoarea estimată a ajutoarelor ce pot fi acordate în cursul acestui an este de 7,4 milioane lei pentru un număr de aproximativ 200 de beneficiari.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Baschet: CSM Constanţa, o victorie şi o înfrângere în cantonamentul de la munte

Echipa masculină de baschet CSM Constanța a încheiat cantonamentul...

Tenis: Nadia Comăneci, prezentă la tragerea la sorţi a turneului WTA 125 Ţiriac Foundation Trophy

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci va fi prezentă, alături...

Parlamentul Californiei a adoptat o lege care reglementează inteligenţa artificială

Parlamentul Californiei a adoptat o lege pentru reglementarea celor...
spot_img

Baschet: CSM Constanţa, o victorie şi o înfrângere în cantonamentul de la munte

Echipa masculină de baschet CSM Constanța a încheiat cantonamentul de la munte cu o victorie şi o înfrângere în cele două meciuri test disputate...

Tenis: Nadia Comăneci, prezentă la tragerea la sorţi a turneului WTA 125 Ţiriac Foundation Trophy

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci va fi prezentă, alături de Ion Ţiriac, la tragerea la sorţi a tabloului principal de simplu al turneului de...

Parlamentul Californiei a adoptat o lege care reglementează inteligenţa artificială

Parlamentul Californiei a adoptat o lege pentru reglementarea celor mai puternice modele de inteligenţă artificială (AI) generativă, în pofida opoziţiei exprimate de companii şi...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.