spot_imgspot_img

Misiune internaţională. Zbor umanitar în sprijinul sinistraților din Republica Arabă Siria

spot_img

O aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat luni, 27 februarie, o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul Republicii Arabe Siria, pentru transportul unor medicamente și produse medicale, în contextul eforturilor de combatere a efectelor negative ale cutremurului din 6 februarie.

Misiunea s-a executat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Aeronava a decolat din Baza 90 Aeriană Otopeni, în jurul orei 8.00, cu destinația Beirut, Liban.

Donația de medicamente a fost realizată, prin intermediul Ministerului Sănătății, de companii farmaceutice private, respectiv Zentiva Group, Antibiotice Iași și Terapia S.A.

 

XXX

Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact din partea României, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Republica Siria pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat pe teritoriul acestora.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României, care a convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a decis trimiterea unor cantități de produse medicale.

Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene coordonează răspunsul la dezastrele naturale și provocate de om la nivelul UE, permițând acordarea asistenței coordonate, eficace și rapide în sprijinul populațiilor afectate.

România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situații majore de urgență.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Sindicalişti: Tema principală a protestului nostru o reprezintă fiscalitatea în România. Suportăm cele mai mari biruri!

Sindicaliştii care protestează, luni, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de...

Soluții realiste în programul electoral al lui Claudiu-Iorga Palaz, candidat DREAPTA UNITĂ pentru CJC

Claudiu-Iorga Palaz, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de...

Să vină victoriile! Week-end plin de evenimente pentru sportivii de la CSM Constanţa

Este încă o săptămână plină pentru sportivii de la...
spot_img
spot_img

Sindicalişti: Tema principală a protestului nostru o reprezintă fiscalitatea în România. Suportăm cele mai mari biruri!

Sindicaliştii care protestează, luni, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de taxarea ridicată pe muncă, vor pleca în marş, în jurul orei 12:00, către Ministerul Economiei,...

Soluții realiste în programul electoral al lui Claudiu-Iorga Palaz, candidat DREAPTA UNITĂ pentru CJC

Claudiu-Iorga Palaz, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, a lansat programul electoral pe care îl propune pentru alegerile...

Să vină victoriile! Week-end plin de evenimente pentru sportivii de la CSM Constanţa

Este încă o săptămână plină pentru sportivii de la CSM Constanţa, angrenați în lupta pentru medalii în competițiile interne și internaționale! Baschet seniori Baschetbaliștii de la...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.