O nouă ediție a Campionatului Național de Super Rally, în week-end, la Mangalia

Date:

Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu Federația Română de Automobilism Sportiv și Clubul Sportiv AMC Racing, organizează prima etapă a celei de-a patra ediții a Campionatului Național de Super Rally 2023 – Powered by Superbet.

Intitulată „Trofeul Mangalia”, competiția automobilistică va debuta, vineri, 12 mai, la ora 19:00, în Portul Turistic Mangalia, cu prezentarea oficială a echipajelor, iar sâmbătă, începând cu ora 09:00, se va da startul competiției propriu-zise.

Și-au anunțat prezența în concurs un număr de 21 de participanți, printre care Mihai Leu, Costel Cășuneanu, dar și câștigătorul ediției de anul trecut, Jerome France și, nu în ultimul rând, apreciatul vicecampion național la viteză în coastă, Emil Ghinea, originar din Mangalia.

Traseul de concurs este prevăzut cu diferite obstacole pe care piloții vor trebui să le ocolească, atingerea acestora aducând penalizări în timp, toate elementele de siguranță fiind respectate în cel mai mic detaliu, de către organizatori. Festivitatea de premiere va avea loc, sâmbătă, 13 mai, de la orele 16:00, Portul Turistic.

Pe durata evenimentului sportiv, organizatorii vor restricționa traficul rutier, în intervalul 12 mai orele 19:00 – 13 mai orele 21:00, pe următoarele artere rutiere: Strada Ștefan cel Mare, între intersecția cu Strada Oituz și Bd. 1 Decembrie 1918, Strada Portului, pe porțiunea cuprinsă între parcarea de lângă sediul RAJA și parcarea din Portul Turistic, Strada Vânători, Strada Teilor, Strada Oituz, între strada Teilor și Strada Vânători.

De asemenea, în acest week-end, desfășurarea Oborului săptămânal va fi suspendată.

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, face apel la înțelegerea cetățenilor care locuiesc în zona de concurs, să nu parcheze pe traseul raliului în ziua premergătoare evenimentului, iar pe spectatori îi roagă să respecte indicațiile organizatorilor pentru a evita evenimentele neplăcute. Ca și la edițiile anterioare, promotorul Campionatului de Super Rally va fi Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist și totodată campion național la raliuri și viteză în coastă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...