spot_img

Portul Constanţa: Se deschide circulației drumul dintre Poarta 10 și Poarta 10 bis, extins cu fonduri europene

spot_img

Mâine, 29 august 2023, se deschide circulației rutiere obiectivul realizat în cadrul proiectului „Extinderea la 4 benzi a drumului de circulației existent între Poarta 10 și Poarta 10bis“, investiție finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Valoarea contractului de finanțare este de 59.923.500 lei, inclusiv TVA (12,69 milioane euro), din care: fonduri europene 42.840.425 lei, buget de stat 16.931.350 lei și contribuția Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA, 151.725 lei.

În cadrul proiectului, s-au construit: un drum cu 4 benzi de circulație cu o lungime de 982 metri, în incinta portului, un sens giratoriu adaptat la un trafic semnificativ de vehicule lungi cu remorci sau semiremorci și două bretele de acces care reprezintă punctul de conexiune pe fiecare sens de circulație de acces intrare sau ieșire pe la Poarta 10 bis. Poarta 10 bis face conexiunea directă a portului Constanța cu podul rutier peste CDMN de la km 0+540 și cu autostrada A4, aceste obiective având 4 benzi de circulație, fapt pentru care a fost necesară extinderea la 4 benzi a drumului de legătură dintre porțile 10bis și 10.

Finalizarea proiectului „Extinderea la 4 benzi a drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10” contribuie la modernizarea infrastructurii portuare în vederea manipulării unui volum crescut de marfă, în condiții competitive, modernizarea și fluidizarea drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10 care să reducă timpul de tranzitare al autovehiculelor către porțile de acces ale portului Constanța, în condiții de siguranță.

„Investiția crește eficiența operațiunilor de încărcare – descărcare a mărfurilor care sosesc sau părăsesc portul Constanța pe cale rutieră și susține o creștere a capacității infrastructurii prin posibilitatea de a opera un volum mai mare de marfă într-un timp mai scurt“, a declarat Florin Vizan, directorul general al CN APM SA.

Contractul pentru proiectare și execuție a fost atribuit, în urma unei proceduri de licitație deschisă, asocierii SC Acvatot SRL & SC OMNI CONSTRUCT LOGISTIC SRL & SC SIRIUS PROIECTARE STUDII SRL & SC DI-MEX-2000 COMPANY SRL. Valoarea contractului este de 33.686.881,60 lei, fără TVA, durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni, din care 4 luni sunt rezervate proiectării. Contractul de supervizare a fost încheiat cu TPF Inginerie, valoarea fiind de 1.100.000 lei fără TVA.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin ministrul Sorin Grindeanu, a monitorizat atent și a susținut acest proiect de infrastructură rutieră, important pentru fluidizarea traficului în portul Constanța.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Monumentul istoric – Gara din oraşul Murfatlar, pusă în valoare de administraţia locală

„Am încercat pe cât posibil să pun în valoare...

Fotbal: Arbitrul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record de meciuri conduse în Superligă – 382

Arbitrul Sebastian Colţescu, în vârstă de 46 de ani,...

CSM Constanţa răspunde prin fairplay: Acceptă amânarea solicitată de Sepsi Sf. Gheorghe, în Liga Naţională de baschet feminin

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța a acceptat amânarea partidei...
spot_img

Monumentul istoric – Gara din oraşul Murfatlar, pusă în valoare de administraţia locală

„Am încercat pe cât posibil să pun în valoare această clădire, chiar dacă nu se află în proprietatea primăriei. Astfel, am eliberat fațada de...

Fotbal: Arbitrul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record de meciuri conduse în Superligă – 382

Arbitrul Sebastian Colţescu, în vârstă de 46 de ani, a condus partida cu numărul 382 din carieră pe prima scenă a fotbalului românesc şi...

CSM Constanţa răspunde prin fairplay: Acceptă amânarea solicitată de Sepsi Sf. Gheorghe, în Liga Naţională de baschet feminin

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța a acceptat amânarea partidei din Liga Națională de baschet feminin, care ar fi trebuit să se dispute la data...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.