spot_imgspot_img

Primăria Mangalia a decis: În sudul litoralului, doar anumite parcări vor fi cu plată

spot_img

Consilierii locali din Mangalia, reuniți într-o ședință ordinară, au adoptat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Radu Cristian, care vizează, pentru al doilea an consecutiv, suspendarea plății tarifului de parcare în oraș și stațiunile turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter și Neptun-Olimp, cu excepția anumitor zone.

Conform noului act administrativ, turiștii care aleg ca destinație de vacanță Mangalia și stațiunile arondate vor plăti taxa de parcare, pe perioada actualului sezon estival, doar în următoarele locații: „Portul Turistic”, „Cordonul Saturn-Venus” și zona „La Steaguri”. În aceste zone, tariful va fi de 3 lei/oră pentru parcările din Mangalia și de 5 lei/oră pentru cele din stațiuni, tarifele pe zi fiind de 15 lei pentru locurile de parcare din oraș și de 20 de lei pentru parcarea în stațiunile din sudul litoralului.

„Am menținut gratuitatea la plata parcării pentru a atrage cât mai mulți turiști să vină în vacanță în stațiunile din sud, dar am menținut tarifele în câteva zone destinate plății parcării, pentru a evita supraaglomerarea și a nu se crea ambuteiaje în aceste locații.

În ultimii ani, am atras fonduri europene pentru amenajarea falezelor din Mangalia și zona „La Steaguri”, dar și a centrului vechi al Mangaliei. Recent, am finalizat lucrările de modernizare a stațiunii Saturn, Neptun-Olimp, am reabilitat iluminatul stradal în oraș și stațiuni și am reamenajat spațiile verzi, stațiunile noastre fiind remarcate de turiști tocmai pentru suprafețele verzi generoase și atractive.

În prezent, lucrăm la reabilitarea falezei din Cap-Aurora și vom continua să modernizăm celelalte stațiuni pentru a stimula turiștii să vină pe litoral în număr cât mai mare”, a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Au început înscrierile la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral...

Fotbal, echipa naţională / Mircea Lucescu: „Am speranţa că vom reuşi să ne calificăm la Mondiale!”

Selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a declarat,...
spot_img

Au început înscrierile la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” din Constanța scoate la concurs, în total, 172 de locuri, pentru anul școlar...

Fotbal, echipa naţională / Mircea Lucescu: „Am speranţa că vom reuşi să ne calificăm la Mondiale!”

Selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a declarat, joi, într-o conferință de presă susținută înaintea partidei cu Bosnia-Herțegovina din debutul preliminariilor Cupei Mondiale...

Handbal masculin: CS Dinamo, Minaur şi CSM Bucureşti, calificate la turneul Final Four al Cupei României

CS Dinamo București, CS Minaur Baia Mare și CSM București s-au calificat, miercuri seara, la turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin. CS...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.