spot_imgspot_img

Primăria Techirghiol intenţionează să consolideze Centrul Social de Zi cu finanţare UE

spot_img

A fost aprobată documentația privind indicatorii tehnico economici, faza DALI, pentru proiectul „CONSOLIDAREA SEISMICĂ ȘI ÎMBUNĂTĂȚIREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLADIRII PUBLICE “CENTRUL SOCIAL DE ZI” din Techirghiol. Mai exact, este vorba despre clădirea cunoscută drept școala veche situată pe strada Vasile Lupu.

Proiectul, cu o valoare totală de 4,6 milioane de lei, a fost aprobat de către Consiliul Local și au fost întocmite documentațiile necesare pentru a fi depus pentru obținerea finanțării de la Uniunea Europeană în cadrul exercițiului financiar 2023 – 2027.

„Acest centru se va adresa tuturor persoanelor din categoriile vulnerabile. Aici vor beneficia de servicii de asistență socială fără cazare.

Prin implementarea proiectului se va urmări: prevenirea instituționalizării, excluziunii, izolării și marginalizării sociale, îmbunătățirea condițiilor de viață, facilitarea menținerii în societate și promovarea egalității de șanse și a nediscriminării prin asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la toate serviciile create”, a transmis Iulian Constantin Soceanu, primarul orașului Techirghiol.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Elena Lasconi (USR): „Ciolacu se pregăteşte iar să renunţe la bani din PNRR”

Președinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe prim-ministrul Marcel...

Fotbal: Fostul internaţional Nicolae Oaidă a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani

Fostul internațional Nicolae Oaidă a încetat din viață la...

Plus de siguranţă în trafic! Două treceri de pietoni din municipiul Constanţa vor fi relocate

Două treceri de pietoni din municipiul Constanța situate pe...
spot_img

Elena Lasconi (USR): „Ciolacu se pregăteşte iar să renunţe la bani din PNRR”

Președinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu de faptul că se pregătește din nou să renunțe la bani din PNRR, din...

Fotbal: Fostul internaţional Nicolae Oaidă a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani

Fostul internațional Nicolae Oaidă a încetat din viață la vârsta de 91 de ani, a anunțat Federația Română de Fotbal, pe site-ul oficial. Maestru al...

Plus de siguranţă în trafic! Două treceri de pietoni din municipiul Constanţa vor fi relocate

Două treceri de pietoni din municipiul Constanța situate pe strada Theodor Burada, la intersecția cu bulevardul 1 Mai, vor fi relocate de Primăria Municipiului...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.