spot_imgspot_img

Primul lectorat de limba română din America Latină va fi deschis, în octombrie, la Santiago

spot_img

Ambasadorul României în Chile, Floricel Paul Mocanu, a anunţat că primul lectorat de limba română din America Latină va fi deschis în octombrie la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Umaniste a Universidad de Chile.

„Am avut o întâlnire la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Umaniste a Universidad de Chile pe această temă. Cred că este ultima discuţie tehnică referitoare la deschiderea lectoratului. S-a convenit că acesta va fi deschis în luna octombrie a acestui an, fiindcă anul universitar chilian este împărţit în trimestre, nu în semestre, ca la noi, şi în octombrie va începe al treilea trimestru al anului universitar propriu zis.

Sunt create toate condiţiile cu ajutorul Institutului Limbii Române de la Bucureşti, care recent a obţinut aprobarea înfiinţării şi finanţării acestui post de lector de limbă, cultură şi civilizaţie românească la Santiago, iar Universidad de Chile şi facultatea respectivă ne-au primit cu foarte mare entuziasm. Ne-au mărturisit că – pe lângă interesul mare nu numai pentru limba, ci şi pentru literatura română – există şi interesul universităţii de a completa paleta tuturor limbilor romanice care se studiază în această universitate”, a spus ambasadorul.

Şeful misiunii diplomatice din Chile a precizat că lectoratul de limba română va fi primul din America Latină, nu numai din America de Sud.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Volei feminin: CSM Constanţa, victorie în cinci seturi, în deplasarea de la Cluj, în DA1

Echipa feminină de volei CSM Constanța a câștigat, cu...

Naţionala României a furnizat marea surpriză la Campionatul European de handbal feminin

Naţionala feminină de handbal a României a învins valoroasa...

Curtea Constituţională a anulat întregul proces electoral la alegerile prezidenţiale

Curtea Constituţională a decis vineri, 6 decembrie, anularea întregului...
spot_img

Volei feminin: CSM Constanţa, victorie în cinci seturi, în deplasarea de la Cluj, în DA1

Echipa feminină de volei CSM Constanța a câștigat, cu scorul de 3-2, partida cu CS U Cluj, disputată în deplasare, și a obținut astfel...

Naţionala României a furnizat marea surpriză la Campionatul European de handbal feminin

Naţionala feminină de handbal a României a învins valoroasa echipă a Suediei cu scorul de 25-23 (12-8), vineri, la Debrecen (Ungaria), la capătul unui...

Curtea Constituţională a anulat întregul proces electoral la alegerile prezidenţiale

Curtea Constituţională a decis vineri, 6 decembrie, anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale. "În şedinţa din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituţională, în...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.