spot_imgspot_img

Să vină victoriile! Week-end plin de evenimente pentru sportivii de la CSM Constanţa

spot_img

Este încă o săptămână plină pentru sportivii de la CSM Constanţa, angrenați în lupta pentru medalii în competițiile interne și internaționale!

Baschet seniori

Baschetbaliștii de la CSM Constanţa au început lupta pentru locul 5 în Liga Națională! Calificată în premieră în Top 6 național, CSM Constanța se bate cu Rapid București, în sistemul cel mai bun din trei meciuri, giuleștenii având avantajul terenului propriu. După primul meci al seriei, jucat miercuri, în Sala Rapid, băieții antrenați de Dan Fleșeriu și Valentin Boian vor juca meciul 2 în fața propriului public și mizează pe tribune pline la Sala Sporturilor după ce conduc la general cu 1-0! Duminică, 12 mai, de la ora 17.00! Meciul va putea fi urmărit în direct pe aplicația CSM Constanța (Google App & App Store), pe site-ul www.csmconstanta.ro la secțiunea LIVE TV și pe youtube-ul FRB TV.

Baschet juniori

CSM Constanța U18 luptă pentru medalii la Turneul Final al Campionatului Național, în perioada 10-14 mai, la Arena de Baschet București! Baschetbaliștii antrenați de Norbert Kovasch evoluează în Grupa B și vor juca astfel: vineri 10 mai, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, 11 mai, de la ora 20.00, cu CSȘ CSM Petrolul Ploiești, și duminică, 12 mai, de la ora 12.00, cu CSU Andu Sibiu. Primele două clasate se califică în semifinale, alături de ocupantele primelor două locuri din Grupa A, în care evoluează CSA Steaua, CN Aurel Vlaicu, CSU Știința București și CSO Voluntari. Semifinale sunt pe 13 mai, iar finalele pe 14 mai, în aceleași zile fiind programate și meciurile de clasament 5-8.

Minibaschet

Cei mai mici baschetbaliști ai clubului CSM Constanţa participă, în week-end, la Turneu Regional de Minibaschet de la Cernavodă. Echipa antrenată de Ramona Pop joacă sâmbătă, 11 mai, și duminică, 12 mai, contra altor echipe din regiune. Competiția, lansată în premieră de FRB, este un bun prilej pentru copiii din generațiile U10 și U12 de a se pregăti pentru participarea la Competițiile Sportive Naționale de Babybaschet și Minibaschet, din această vară, de la Costinești.

Handbal juniori

Juniorii 3 CSM Constanța au jucat ultimul lor meci din Grupa Speranță 1 a Campionatului Național de Handbal Masculin J3. Echipa de la malul mării a cedat, la Sala Sporturilor, scor 26-39 (14-18) cu CSM 1946 Adjud, liderul grupei. CSM Constanța (12p) încheie pe locul 3 în Grupa Speranță 1, cu 6 victorii și 4 înfrângeri, după 10 etape disputate, și pune punct participării în ediția de campionat 2023/2024. Handbaliștii antrenați de Denis Ali au făcut un sezon bun, în care au acumulat multă experiență, iar acum sunt mai pregătiți pentru viitor. Cei mai mulți dintre ei vor trece la juniori 2 din sezonul următor. Drumul spre seniorat abia a început.

Triatlon

Carol Popa, Raul Petre și Amalia Singuran iau startul la Cupa Europeană de Juniori de la Caorle (Italia), competiție ce se desfășoară, în perioada 10-12 Mai, pe țărmul Mării Adriatice. Participarea este una record, motiv pentru care sportivii au fost împărțiți în mai multe serii semifinale. La băieți, sunt 120 de concurenți, în patru serii semifinale. Primii şapte din fiecare serie și următorii doi, în ordinea timpilor, obțin dreptul de a evolua în finala programată sâmbătă, 11 mai. La fete, sunt trei serii semifinale, iar primele nouă clasate din fiecare serie și următoarele trei în ordinea timpilor vor alcătui tabloul de 30 de sportive care vor lua startul în finala de sâmbătă

Triatlon

Triatloniștii de la CSM Constanţa vor fi prezenți și la Campionatul Național de Aquatlon, competiție care se desfășoară, în perioada 10-12 Mai, la Târgu Mureș, în cadrul Transylvania Triathlon Festival. CSM Constanța îi va avea în concurs pe Ioana Badea, la juniori 1, Gabriel Mihăilescu și Paul Galoiu, la juniori 2. Sportivii constănţeni vor avea de parcurs 400m înot în bazinul olimpic și 1,3 km de alergare. Sâmbătă, 11 mai, starturile se dau începând cu ora 8.45, iar finalele sunt programate de la 14.30, băieții, și 14.45, fetele.

Judo

Judoka CSM Constanța luptă pentru medalii la Campionatul Național U23, competiție programată, în acest week-end, la Izvorani. Lotul CSM-ului este alcătuit din Vlad Topală, Victor George Sandu, David Laurențiu Gliga, Andrei Cristian Ene, Alexandru Tănase și Matei Plosceanu. Alături le vor fi antrenorii Radu Florin Luca și Iulian Surlă.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, numărul 1 în România

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Constanța a...

Criză profundă la CSM Constanţa. Andrei Talpeş: „Nu mai este susţinută performanţa, ci mediocritatea!”

Situaţie delicată la CSM Constanţa, unde sportivii şi antrenorii...

Fregata „Regele Ferdinand”, final de misiune în cadrul Operaţiei NATO Sea Guardian

Fregata „Regele Ferdinand” - 221, cu un elicopter IAR-330...
spot_img

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, numărul 1 în România

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Constanța a fost desemnată, în cadrul Galei Premiilor #BeActive 2024, drept cea mai activă direcție județeană de...

Criză profundă la CSM Constanţa. Andrei Talpeş: „Nu mai este susţinută performanţa, ci mediocritatea!”

Situaţie delicată la CSM Constanţa, unde sportivii şi antrenorii riscă să îşi petreacă sărbătorile de iarnă fără bani în buzunar. Gruparea de la malul...

Fregata „Regele Ferdinand”, final de misiune în cadrul Operaţiei NATO Sea Guardian

Fregata „Regele Ferdinand” - 221, cu un elicopter IAR-330 Puma Naval și o grupă de militari de la Forțele pentru Operații Speciale la bord,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.