Peste 20 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, de salvamontiştii din ţară, 6 dintre ele ajungând la spital.
Potrivit Salvamont, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 22 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Cele mai multe s-au primit pentru Salvamont Maramureş (6) şi Salvamont Lupeni (3). Au mai fost câte 2 apeluri pentru Salvamont Gorj, Salvamont Prahova şi Salvamont Sinaia, iar câte unu pentru Salvamont Cluj, Voineasa, Alba, Buşteni, Reşiţa, Municipiul Braşov şi pentru Salvamont Caraş-Severin – Muntele Mic.
În cazul acestor intervenţii au fost salvate 22 de persoane. Dintre acestea, 6 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.