spot_imgspot_img

Şansă de a face carieră în domeniul maritim, prin programul academic de mentorat „UMC Echitate”

spot_img

Universitatea Maritimă din Constanța va desfășura, în perioada aprilie-decembrie 2023, Programul academic de mentorat „UMC Echitate”, constând în nouă întâlniri online lunare, gratuite, pentru studenți și elevi.

„Te invităm să iei parte la acest program educațional, unde mentorii din industria navală, shipping și domenii conexe, absolvenți ai UMC și profesori din mediul academic îți împărtășesc din experiența lor de viață”, au transmis reprezentanţii instituţiei.

Pot participa:

  1. tineri;
  2. persoane care vor să își schimbe cariera sau vor să facă parte din acțiunile UMC;
  3. părinți/bunici în căutarea celei mai bune soluții pentru copiii/ nepoții lor.

„De ce facem asta? Pentru că vrem să contribuim la construirea unor destine reușite, vrem să avem cât mai mulți tineri care, ajungând la un nivel de trai peste medie, își vor ajuta la rândul lor familiile și comunitățile din care provin.

Vrem să reducem rata de abandon școlar, să încurajăm tinerii din medii mai puțin favorizate să aibă încredere în ei, oferindu-le șansa de a profesa într-un domeniu de elită: domeniul maritim.

Înscrie-te în Programul de mentorat gratuit completând formularul pe care îl găsești pe link-ul https://forms.gle/efomvePeMHNVFnZR7. Prima sesiune se numește Despre cadeție: cum să fie FUN? și va avea loc pe data de 27.04.2023, ora 17:00”, au mai precizat reprezentanţii UMC.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

175 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu

Astăzi, se împlinesc 175 de ani de la nașterea...

Turul României 2025 la ciclism va avea loc în septembrie, cu startul de la Craiova

Ediția din acest an a Turului ciclist al României...

Trei muzee din Focşani, redeschise publicului după ce au fost renovate şi modernizate

Trei muzee au fost redeschise publicului la finele anului...
spot_img

175 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu

Astăzi, se împlinesc 175 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, o personalitate atât de marcantă pentru noi, ca patrie, încât...

Turul României 2025 la ciclism va avea loc în septembrie, cu startul de la Craiova

Ediția din acest an a Turului ciclist al României va avea loc în luna septembrie, au anunțat organizatorii. ''Turul României 2025 începe în 10 septembrie,...

Trei muzee din Focşani, redeschise publicului după ce au fost renovate şi modernizate

Trei muzee au fost redeschise publicului la finele anului 2024, după ce clădirile care le adăpostesc au trecut prin ample procese de reabilitare și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.