Cercetările arheologice întreprinse în aşezarea eneolitică Gumelnița A2 de pe insula La Ostrov readuc în discuţie ipoteze mai vechi privind cauzele care au determinat sfârşitul eneoliticului în zona litoralului vest-pontic. Dincolo de imaginea simplistă a unor invazii răsăritene violente, cercetările interdisciplinare realizate în ultimul deceniu vin să contureze un tablou mult mai complex în care factorul natural a jucat un rol decisiv. Situaţia stratigrafică a aşezării eneolitice de pe insula La Ostrov, coroborată cu analizele sedimentologice, ihtiologice şi sondajele geologice efectuate în zona lacului Taşaul – toate vin să confirme ipoteza unei transgresiuni marine destul de ample care ar fi dus la distrugerea aşezărilor eneolitice din zona litorală. Chiar dacă apele lacului au distrus o mare parte din aşezare, stratigrafia surprinsă cel mai bine pe latura de nord-vest a insulei ne oferă indicii importante privind sfârşitul locuirii. În secţiunea Sα (8 sectoare de 4 x 4 m, 128 mp.), sub nivelul vegetal, a cărui grosime nu depăşeşte 0,30 m, s-a descoperit un strat compact de pietre, dispuse haotic, fără să se contureze fundaţii ca în cazul construcţiilor de la Durankulak. Blocurile de piatră se regăsesc pe toată suprafaţa insulei, fiind prezente şi în sondajele Sβ, Sγ şi Sδ. De aceea, este exclusă posibilitatea unei acţiuni antropice care să fi dus la formarea acestui strat, ipoteza unei formaţiuni naturale fiind confirmată şi de analizele sedimentologice. Poziţia stratigrafică a acestui strat de pietre sugerează un moment apropiat abandonului deoarece blocurile de piatră acoperă direct ultimul nivel de locuire. Astfel, vase întregibile, sparte in situ sau chiar întregi s-au descoperit, pe toată suprafaţa cercetată, sub şi printre blocurile de piatră.
Ultimul nivel de locuire, cu textura unui strat inundat, impresionează prin bogăţia şi diversitatea materialului arheologic: lame, burine, gratoare, microlite, toporaşe, dăltiţe de silex, şist, ancoră şi greutăţi pentru plase de pescuit tăiate din calcar, ace, împungătoare, dăltiţe, lustruitoare, fusaiole de os, mânere de corn, fusaiole, greutăţi, strecurători de ceramică, împungătoare de cupru, mărgele de os, piatră sau din scoici perforate, idoli de os cu partea superioară rectangulară şi idoli de tip en violon. Piesele prezintă stadii diferite de prelucrare şi uzură: nefinisate, întregi sau în stare fragmentară, cu puternice urme de uzură, arse. Material ceramic descoperit în acest nivel îşi găseşte cele mai bune analogii în nivelurile Gumeliţa A2 final de la Hârşova şi Carcaliu: străchini cu marginea înclinată spre interior, platouri mari (castroane de dimensiuni mici, cu umăr carenat sau bombat, vase cu gât înalt, tronconic, vase de provizii cu umărul bombat şi buza scurtă, dreaptă. Alături de decorul tipic gumelniţean (pictura cu grafit) apar, într-un procent scăzut, elemente de tradiţie Varna: angoba neagră lustruită – pseudofirnis – şi decorul tip Ezerovo (motive incizate, scrijelate şi acoperite cu pastă albă sau roşie, alternând cu suprafeţe lustruite). H. Todorva a datat aceste elemente decorative, întâlnite în procent mult mai mare în aşezările din regiunea lacurilor Varna – Beloslav, în fazele Varna II c – IIIc.
Vase similare celor de la Năvodari precum cele cu tortiţe conice și decor incizat ”în paranteze”, s-au descoperit în întreg arealul complexului cultural Gumelniţa-Karanovo VI: în regiunea litorală la Kozareva, în Tracia Septentrională la Karanovo, în complexul de vase de la Smjadovo, la Dolnoslav, la nord de Dunăre, în tell-urile Căscioarele, Sultana, Pietrele, în Dobrogea la Cernavodă ş.a. Încadrarea cronologică a ultimului nivel inundat în faza finală Gumelniţa A2 este sugerată şi de prezenţa, în acest strat, a unor importuri Cucuteni ”tip C” – 2 fragmente ceramice de culoare pământie, cu scoică în pastă, decorate cu „pieptene” – datate în faza veche când nu apăruse, încă, decorul şnurat, fiind parţial contemporană şi cu Cernavodă Ia. Cele mai vechi importuri de acest gen în areal gumelniţean au fost semnalate pe linia Dunării, în nivel Gumelniţa A2 final la Carcaliu şi în nivel Cernavoda Ia, alături de importuri Cucuteni A4, în tell-ul de la Hârşova. În acelaşi nivel inundat s-a descoperit un complex cu totul special, unic până în prezent în areal gumelniţean – un mormânt dublu. Groapa acestuia, acoperită de sediment siltic cimentat, perforează nivelul de distrugere al unei locuinţe (L.I) din stratul inferior, în umplutură fiind antrenate bucăţi de chirpici ars. Orientarea scheletelor NNE-SSV se regăsește în majoritatea descoperirilor funerare contemporane. Nu la fel de obişnuită a fost dispunerea defuncţilor: – primul schelet, în poziţie chircit pe partea stângă, avea braţele îndoite, dispuse în faţa capului şi era aşezat peste un pat de pietre (fig. 7 – 8); în umplutura gropii s-au descoperit fragmente ceramice provenind de la trei vase neîntregibile, o falangă de cal, şlefuită pe o parte, cu urme de ocru roşu, un vârf de silex şi un toporaş; conform studiului antropologic preliminar, scheletul a aparţinut unui bărbat de peste 60 de ani, de statură submijlocie; – al doilea schelet a apărut sub această amenajare de piatră, întins pe spate, cu membrele inferioare îndoite spre dreapta, braţul drept îndoit din cot şi ridicat la nivelul feţei, braţul stâng întins pe lângă corp; inventar – fragmente ceramice, un vârf, un gratoar şi o lamă de silex, o fusaiolă de şist (fragmentară). Umplutura gropii acoperea o altă amenajare, realizată tot din blocuri de piatră, direct peste martorul de şist al insulei. Posibil ca mormântul dublu de la Năvodari să nu fi fost singular deoarece, printre resturile faunistice, au fost identificate şi oase umane disparate – șapte fragmente de oase lungi şi două metapodii, fără conexiune anatomică între ele.
Lipsa unui nivel de abandon între pietre şi stratul inundat, bogăţia materialului arheologic dispersat pe toată suprafaţa cercetată precum şi prezenţa mormântului dublu sugerează părăsirea în grabă a aşezării, cauzată, posibil, de o inundare rapidă. În urma forajelor efectuate în zona lacului Taşaul, Daniela Popescu şi Caraivan Glicherie au propus următoarea reconstituire a peisajului pentru perioada în discuţie: nivelul Mării Negre era cu cca 20 m mai coborât decât cel actual, iar pe plasamentul actual al lacului Taşaul, râul Casimcea curgea pe o vale adânc incizată. Ca şi în cazul altor aşezări „lacustre” din zona litoralului vest-pontic, aşezarea a fost situată pe un promonturiu, în apropierea gurii de vărsare a râului în mare. Aceste date vin în concordanţă şi cu rezultatele analizei ihtiologice realizate pe un lot osteologic prelevat din stratul inundat: preponderenţa speciilor de peşti dulcicoli (88 %) sugerează un pescuit în apă dulce – posibil în apele dulci ale Casimcei şi în zona de vărsare lagunară. Conform cronologiei stabilite de cercetătorii bulgari, sfârşitul aşezărilor s-ar fi produs la sfârşitul eneoliticului, în faza finală Varna III. Datorită creşterii nivelului mării, zona litorală ar fi fost abandonată timp de peste 200 de ani (4100 – 3850 cal.BC), excepţie făcând aşezarea târzie de la Sozopol. Confruntând datele 14C publicate pentru aşezările „lacustre” cu tabelul cronologic al eneoliticului din spaţiul românesc obţinem, pentru intervalul 4000 – 3900 cal.BC, următoarele sincronisme: Gumelniţa A2c – început Gumelniţa B1 – Cernavoda Ia – Cucuteni A3 / A4 – Varna III. Chiar dacă la o primă vedere, sincronisme par imposibile, totuşi, o analiză nuanţată a datelor C14, în raport cu importurile ceramice venite din mediu cucutenian (Cucuteni A3 şi Cucuteni tip C – fază veche) fac posibil acest raport de contemporaneitate. În timp comunităţile gumelniţene din Dobrogea şi NE Munteniei păstrau vechile tradiţii, materialul ceramic fiind predominant de tradiţie Gumelniţa A2, în restul Câmpiei Române se observă tot mai mult elemente de factură apuseană (venite probabil din mediu Sălcuţa-Krivodol) care determină trecerea spre faza Gumelniţa B1. Astfel se explică prezenţa importurilor Cucuteni A3 atât în nivel Gumelniţa A2, la Brăiliţa, Lişcoteanca, Rîmnicelu, Cireşu, Carcaliu, Hârşova, Târguşor – Sitorman, cât şi în nivel Gumelniţa B1, la Gumelniţa şi Căscioarele.
În zona litoralului vest-pontic nimic nu sugerează o pătrunderea violentă a triburilor răsăritene; peste nivelul eneoliticului final (Varna III), inundat în majoritatea aşezările cercetate, a urmat o perioadă de abandon în care locuinţele distruse au fost acoperite de un strat aluvionar, bogat în cochilii marine. În perioada bronzului timpuriu – după periodizarea cercetătorilor bulgari – locuirea a fost reluată, însă, pentru scurt timp, aşezările „lacustre” fiind din nou inundate. În intervalul de timp cuprins între sfârşitul eneoliticului şi începutul epocii bronzului, prezenţele răsăritene din spaţiul vest-pontic se rezumă la descoperiri funerare şi piese izolate. Studiile interdisciplinare vin să completeze tot mai mult, ca într-un puzzle, tabloul general al modificărilor climatice de la sfârşitul Atlanticului. Intervalul cronologic 6050 – 5600 cal.BP /4100 – 3650 cal.BC s-a caracterizat printr-o încălzire accentuată a climei, cu veri calde şi lungi. Degradarea pădurilor mixte de conifere se explică prin extinderea suprafeţelor agricole, factorul antropic având un rol considerabil în aridizarea climei (defrişări, culturi repetate în aceeaşi zonă). Creşterea rapidă a nivelului Mării Negre, pe fondul încălzirii climatice accentuate (temperatura medie anuală era cu 3°C mai ridicată decât cea actuală), a dus la un influx al salinității. Departe de a fi dat răspunsuri definitive la o problemă atât de complexă, cercetările arheologice întreprinse în așezarea Gumelnița A2 de pe Insula La Ostrov (Năvodari) evidenţiază câteva aspecte importante pentru înțelegerea fenomenelor produse la sfârșitul mileniului V BC: modificările climatice de la sfârşitul Atlanticului au determinat procese în lanţ, depăşind limitele culturale; tipologia ceramicii, redusă la situri sau microregiuni riscă să ofere o succesiune cronologică eronată. De aceea, se impun reconsiderări de fond ale vechilor periodizări, în concordanţă cu datele 14C şi importurile ceramice. Contemporaneitatea parţială Gumelniţa A2c – Gumelniţa B1 – Varna III demonstrează existenţa mai multor aspecte regionale, cu evoluţii distincte în funcţie de particularităţile fiecărei regiuni. Simbiozele culturale, coabitările paşnice fac tot mai inoperante noţiunile de cultură şi fază – stabilite uneori a priori, doar pe baze tipologice. Colectivul de cercetare este format din : Valentina – Mihaela Voinea, Silvia Marinescu-Bîlcu, Adrian Bălășescu, Constantin Haită, Dragoș Moise si Valentin Radu
Sursa MINAC.ro
