În Spania, militarii Forțelor Aeriene Române participă, în aceste zile, la unul dintre puținele cursuri aplicative, la nivel internațional, dedicate pregătirii echipajelor pentru executarea misiunilor de recuperare a personalului propriu, organizat de către European Personnel Recovery Center (EPRC), în colaborare cu Tactical Leadership Program (TLP).
Constituiți în 2 pachete de forțe (Task Force), piloții și militarii Detașamentului Căutare Salvare prin Luptă petrec aproximativ 6 ore în sălile de planificare, pentru ca ulterior să execute misiunile de zbor, iar după alte 2 ore de debrief și analize, transformă lecțiile identificate în lecții învățate.
Pachetele de forțe sunt constituite din aeronave cu aripa fixă și mobilă, cum ar fi MQ9 Reaper, F-18 Super Hornet, Eurofighter Typhoon, NH 90, AS 532 Cougar, UH 60 Black Hawk și elicopterele românești – Puma SOCAT.
Militarii români vor desfășura în următoarele zile șapte misiuni de recuperare a personalului, adaptate unui scenariu cu un grad de complexitate în creștere.