SpaceX: Călătoria orbitală a japonezului Maezawa, amânată pentru 2024 sau mai târziu

Date:

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a anunţat joi că excursia sa în jurul Lunii, planificată pentru 2023, la bordul Starship, o rachetă dezvoltată de SpaceX, va fi amânată până anul viitor sau mai târziu, transmite joi AFP.

„Ne-am planificat misiunea noastră orbitală ‘dearMoon’ pentru 2023, dar se pare că va avea loc puţin mai târziu”, a scris Maezawa pe contul său de pe reţeaua socială X.

„Nu suntem siguri când va avea loc zborul, dar vă vom ţine la curent când vom afla mai multe”, a adăugat el.

Echipajul acestei călătorii turistice, anunţată în 2018, trebuie să călătorească la bordul rachetei Starship a SpaceX, cea mai mare construită vreodată.

Această amânare este „cauzată de evoluţiile în curs”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul misiunii.

La 20 aprilie, echipele SpaceX au explodat în mod deliberat racheta pe cerul Texasului, la patru minute după o decolare defectuoasă din cauza unor defecţiuni la motor. Mingea de foc a provocat un nor de praf care a căzut peste o aşezare.

„Primul zbor al acestei nave, în aprilie, a oferit numeroase lecţii, care contribuie în mod direct la creşterea probabilităţii de succes a viitoarelor zboruri ale Starship”, se precizează în comunicat.

Al doilea zbor de test al Starship ar putea avea loc la jumătatea lunii noiembrie, în funcţie de autorizaţii, potrivit site-ului SpaceX, o companie deţinută de Elon Musk.

Maezawa a cumpărat toate locurile de la bordul acestei rachete şi ulterior a organizat o selecţie de artişti care să-l însoţească în călătorie.

Călătoria în jurul satelitului natural al Pământului ar trebui să dureze cel puţin şase zile, conform proiectului dearMoon.

Maezawa, fondatorul unuia dintre cele mai importante magazine online de îmbrăcăminte din Japonia, a efectuat un zbor spaţial în 2021, pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la bordul rachetei ruseşti Soiuz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...