Spania: Premierul socialist Pedro Sanchez a primit mandatul să formeze un nou guvern

Date:

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, i-a încredinţat marţi premierului socialist în exerciţiu Pedro Sanchez mandatul de formare a unui nou guvern, după ce conservatorul Alberto Nunez Feijoo, al cărui partid a câştigat alegerile din iulie, nu a reuşit să alcătuiască o majoritate, transmite AFP.

Alegerile legislative anticipate desfăşurate în Spania pe 23 iulie s-au încheiat fără un câştigător clar. Partidul Popular (PP) de dreapta al lui Nunez Feijoo a obţinut primul loc şi 137 de mandate parlamentare, departe de majoritatea de 176 de mandate.

Partidul Socialist Muncitoresc spaniol (PSOE) al lui Sanchez, deşi aflat pe locul al doilea, cu 121 de mandate, are mai multe şanse de a forma guvernul, întrucât s-ar putea alia cu micile partide regionale, în special basce şi catalane, în timp ce popularii pot conta doar pe sprijinul partidului de extremă-dreaptă Vox, a treia forţă politică, cu 33 de mandate parlamentare, dar insuficiente pentru o majoritate de dreapta.

Dar separatiştii catalani, a căror susţinere este esenţială pentru ca un nou guvern socialist să obţină votul de încredere, cer în schimb o măsură de amnistie foarte controversată pentru politicienii condamnaţi sau anchetaţi în urma tentativei de secesiune a Cataloniei din 2017.

Premierul Pedro Sanchez, aflat la putere din 2018, are termen până pe 27 noiembrie pentru învestirea unui nou guvern, altfel o nouă rundă de alegeri anticipate va fi convocată în mod automat pentru jumătatea lunii ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...