Specialişti din MApN, la exerciţiul de apărare cibernetică Locked Shields 2023

Date:

Experţi din Ministerul Apărării Naţionale (MApN) au participat, în perioada 18 – 21 aprilie, cu peste 50 de specialişti, la cel mai mare exerciţiu de apărare cibernetică, Locked Shields 2023.

Anul acesta, România s-a aflat la cea de-a treia participare consecutivă şi a făcut echipă cu Republica Moldova, precizează MApN într-un comunicat.

Echipa ţării noastre a fost coordonată de Agenţia de Apărare Cibernetică din cadrul Comandamentului Apărării Cibernetice şi a fost compusă din peste 130 de specialişti aparţinând instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi companii private care activează în domeniu.

Exerciţiul a avut rol de instruire şi testare a echipelor de specialişti prin angajarea acestora în rezolvarea sub presiune intensă, a unor scenarii complexe şi a unor incidente cibernetice masive, incluzând şi domeniile de decizie strategică, juridic, comunicare publică, precum şi evaluarea, pe bază de scor, a capacităţii echipelor de a se adapta şi a proteja reţelele proprii.

Locked Shields este un exerciţiu de antrenament Red Team vs Blue Team, unde echipele de reacţie rapidă din state membre ale NATO şi din ţări partenere ajută o ţară fictivă, atacată cibernetic la scară largă, să protejeze în timp real reţele informatice guvernamentale şi infrastructuri critice naţionale (sisteme bancare, sisteme de distribuţie a gazelor şi energiei electrice, sisteme de comunicaţii satelitare şi 5G) împotriva unor atacuri cibernetice multiple şi multidirecţionale. Astfel, echipele pot evalua capacitatea de a menţine sistemele funcţionale în situaţii reale şi în condiţii deosebite.

Acesta este cel mai mare exerciţiu internaţional de tip LFX (Live Fire Exercise) din domeniul apărării cibernetice şi este cel mai avansat din punct de vedere al expertizei tehnice solicitate.

Exerciţiul a fost planificat şi organizat de Centrul de excelenţă NATO pentru cooperare în domeniul apărării cibernetice din Tallinn, Estonia, reunind în acest an aproximativ 3.000 de profesionişti ai domeniului, militari şi civili, din 38 de state aliate şi partenere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...