spot_imgspot_img

Spectacol de excepţie! „Memoria Apei” revine pe scena Teatrului de Stat Constanţa

spot_img

„Memoria Apei” revine, după doi ani de absență, în repertoriul activ al Teatrului de Stat Constanța (TSC), iar regia și decorul au fost adaptate acum pentru Sala STUDIO.

O tragicomedie în care trei surori se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, cu ocazia tristă a pierderii mamei lor, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros.

Relațiile dintre cele trei surori se află într-un moment de criză. Conflictele sunt alimentate de alcool și marijuana, astfel ieșind la iveală frustrări și adevăruri pe jumătate conștientizate sau blocate cu bună-știință.

Sâmbătă, 16 decembrie și duminică, 17 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A publicul constănțean este invitat la spectacolul „Memoria Apei”, de Shelagh Stephenson, regia artistică, traducerea și adaptarea, Vladimir Anton. Este un spectacol despre aparențe, despre dureri înăbușite care ies la suprafață, despre memoria imperfectă, dar și despre regăsire și despre iubirea de dincolo de cuvinte.

Dana Dumitrescu, Alina Manţu și Ecaterina Lupu joacă rolurile celor trei surori, respectiv Teresa, sora cea mare, obsedată de tratamentele naturiste, Mary, sora mijlocie, medic de succes și cea care are dialogurile cu mama (Vi, în interpretarea Laurei Iordan), chiar după aceasta nu mai este printre ei, și Catherine, ghinionista soră mai mică. Andu Axente și Liviu Manolache sunt Mike, amantul lui Mary, respectiv Frank, soțul stoic și sastisit al Teresei.

Scenografia este semnată de Maria Miu, asistată de Diana Sav, iar concepția lighting design-ului îi aparține lui Lucian Moga.

„Memoria Apei este o comedie de structură clasică, aș zice – pornind, în definitiv, de la cele „Trei surori” cehoviene. (…) Axa este iubirea sub semnul eșecului suportat la zi ori pe cale de a se naște. Surorile englezoaice fie trăiesc o dragoste în crepuscul (Teresa, cu obsesia ei homeopată și o a doua căsnicie deja alunecată în sastisire), fie una frustrantă prin parțialitatea prezenței partenerului (Mary), fie abia încheiată brusc și de la distanță (Catherine). (…) Morala ar fi bucuria clipei, unică modalitate de menținere fără termen limită a acesteia, fie și cine știe unde, sub numărul lui Avogadro (Tereza vă poate explica mai bine).” – Doru Mareș, revista Amfiteatru.

„Memoria apei” a fost montată pentru prima dată în 1997 la Hampstead Theatre din Londra, a cunoscut o versiune cinematografică, în anul 2002, cu titlul „Înainte să pleci”, cu Julie Walters în distribuţie, şi este cea dintâi dintre piesele autoarei Shelagh Stephenson.

Biletele pot fi cumpărate online, pe platforma MyStage și la agenția de bilete a TSC din Bulevardul Tomis nr. 97.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

spot_img

Dansatorii de la Challenge Arts au făcut la Mangalia repetiția generală înainte de participarea la Campionatul Mondial

Pentru al treilea an consecutiv, componenții școlii de dans Challenge Arts din București au ales Hotelul Laguna din Mangalia drept cartier general pentru stagiul...

Carol Popa și Raul Petre, de la CSM Constanța, medalie de argint cu Team Romania la Cupa Europeană de la Chișinău

Medalie de argint pentru Team I România la Cupa Europeană de Juniori de la Chișinău, cu doi triatloniști de la CSM Constanța în componență!...

Copiii Școlii de dans Vogue au terminat cu un spectacol de zile mari cantonamentul de la Mangalia

Un frumos și energic grup alcătuit din 41 de copii de la Școala de dans Vogue din Ploiești, condus de Irina Ciobanu, a luat...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.