Strada Portului din Cernavodă va intra în domeniul public al oraşului pentru a putea fi reabilitată

Date:

Strada Portului din Cernavodă, drumul de acces spre port și terenul aferent se află în proprietatea publică a statului român, ceea ce a făcut imposibilă implicarea administrației locale în reabilitarea străzii. Acum, după mai multe demersuri făcute în vederea preluării străzii Portului, dată în administrare către Compania Naţională Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu, în şedinţa AGA din 11.07.2023 a fost aprobată propunerea UAT Cernavodă privind transmiterea construcției „Drum acces port și a terenului aferent în suprafață de 5741mp” în domeniul public al orașului.

„În urma acestei hotărâri, administrația publică locală așteaptă aprobarea Hotărârii de Guvern privind transmiterea străzii Portului din domeniul public al satului în domeniul public al orașului Cernavoda în vederea începerii demersurilor necesare pentru a putea reabilita această stradă. Strada Portului nu a intrat în reabilitare până în prezent deoarece nu este proprietatea UAT, iar legea nu permite investirea banilor publici în obiective ce nu aparțin entității ce face investiția,” au informat reprezentanți Primăriei Cernavodă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...