Peste 2.200 de apeluri care anunţau prezenţa unor urşi, inclusiv posibile atacuri ale acestora, au fost efectuate la numărul de urgenţă 112 în acest an.
Potrivit unui grafic transmis, miercuri, de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, se observă o creştere a numărului de apeluri la 112 care anunţă prezenţa unor urşi, inclusiv posibile atacuri ale acestora. În anul 2019 – 1.654 apeluri, în 2020 – 1.757 apeluri, în 2021 – 6.269 apeluri, în 2022 – 3.473 apeluri, iar de la începutul anului 2024 şi până în prezent – 2.264 apeluri.
O tânără în vârstă de 19 ani, din Iaşi, a fost ucisă, marţi, de un urs pe traseul Jepii Mici, salvatorii montani afirmând că fata atacată a fost târâtă şi sfâşiată de animal.